Trei dintre cei mai carismatici muzicieni români ai momentului, Valentin Șerban, la vioară, Octavian Lup, la violoncel, și Mihai Diaconescu, la pian, aduc marți, de la ora 19, pe scena Filarmonicii din Oradea, „un recital care nu se uită”, „un recital cu vibrație și strălucire”, se arată în invitația lansată de gazde.
„Vibrations Classical este o seară în care muzica de cameră emană energie, emoție pură, fără filtre, de la primele note și până la ultima vibrație, vei simți cum sala respiră odată cu fiecare notă muzicală. Muzica evoluează. Vibrations o însoțește. Iar tu ești parte din această poveste”, au transmis cei trei.
Programul va include lucrări solo alese spontan de artiști, dar și altele scrise pentru trio, și anume Trio élégiaque nr. 1 în sol minor, de S. Rahmaninov, și Trio nr. 1 în re minor, op. 49, de F. Mendelssohn Bartholdy.
Pianist român cu o carieră internațională impresionantă, Mihai Diaconescu a debutat la 12 ani pe scena Filarmonicii din München și a continuat să concerteze în săli celebre. Format la Cluj și Helsinki, este laureat a numeroase concursuri internaționale, a colaborat cu artiști renumiți și a fost solist al unor orchestre din România și Europa. Este doctor în muzică și asistent universitar la Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, unde susține și cursuri de măiestrie pentru tinerii pianiști.
Unul dintre cei mai străluciți violonceliști ai generației sale, Octavian Lup este o prezență constantă pe marile scene naționale și internaționale. Laureat a numeroase concursuri din România și din străinătate, a concertat pe patru continente și a colaborat cu artiști de renume. Format la Universitatea Națională de Muzică din București și apoi la Conservatorul din Paris, s-a perfecționat la celebra Kronberg Academy din Germania, este lector universitar doctor la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, susține masterclassuri pentru tineri. În 2018, a fondat proiectul New Hope, o inițiativă ce aduce muzica în spitale și spații neconvenționale.
Laureat al Marelui Premiu la Concursul Internațional „George Enescu”, Valentin Șerban a cucerit publicul prin interpretarea Concertului pentru vioară de Sibelius, ridicând în picioare sala Ateneului Român. A studiat la Universitatea Transilvania și apoi la Universitatea de Muzică din Graz, a participat la masterclassuri susținute de violoniști de renume, a fost premiat la mai multe concursuri, predă la rândul său masterclassuri, a concertat pe mari scene europene, iar din 2018 e membru al Orchestrei Les Dissonances din Paris. În prezent este concertmaestru al Filarmonicii „George Enescu” din București.
Biletele se găsesc la casieria Filarmonicii și online aici.