Un român a fost ucis şi alţi doi au fost răniţi în urma unui atac cu mortiere în Goma, Republica Democratică Congo (RD Congo), care s-a petrecut sâmbătă a informat TVR Info. Victimele erau mercenari care sprijineau guvernul congolez în lupta împotriva rebelilor.

Ministerul Român de Externe (MAE) a confirmat informaţia, menţionând că Ambasada României la Luanda, Republica Angola, a iniţiat demersuri pentru a obţine detalii oficiale despre incident. 

"În urma degradării situaţiei de securitate din Republica Democratică Congo (RD Congo), Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul Ambasadei României la Luanda, Republica Angola, s-a autosesizat ca urmare a apariţiei informaţiilor cu privire la decesul unei persoane şi rănirea altor trei, la data de 15 iunie 2024, în apropierea oraşului Goma, situat la frontiera cu Rwanda. Reprezentanţii misiunii diplomatice au întreprins în regim de urgenţă demersuri pe lângă autorităţile din RD Congo pentru obţinerea unor informaţii oficiale cu privire la cetăţenia şi identitatea victimelor. 

Din informaţiile comunicate reprezentanţilor misiunii diplomatice, a rezultat că persoana decedată şi două persoane rănite au cetăţenia română, iar cea de-a patra persoană rănită are cetăţenia altui stat", a transmis MAE, conform Libertatea.

Goma, situat în estul RD Congo, pe malul nordic al lacului Kivu, este un punct de conflict din cauza rebeliunii grupării M23, susţinută de Rwanda, care controlează teritorii în provincia Nord-Kivu.

Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte cetăţenilor români că RD Congo are un avertisment de călătorie de nivel 8/9, recomandând evitarea oricăror călătorii în zonă. Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Luanda (+244222322234, +244916895720), apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS).

În luna februarie a acestui an, alţi doi români au fost ucişi şi patru răniţi grav în conflictele din RD Congo. Aceştia erau mercenari, plătiţi cu aproximativ 5.000 de euro pe lună, şi se aflau acolo pe bază de contracte private, intermediate de un fost luptător în Legiunea Străină.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!