Un român care lucrează ca bucătar în zona atacului de sâmbătă seara de la Londra a surprins momentele dramatice de imediat după atentat. Potrivit Digi24.ro, Florin Morariu a povestit că a reuşit chiar să-l lovească pe unul dintre terorişti.

Bărbatul a postat un filmuleţ pe Facebook, în care se vede inclusiv una dintre victimele înjunghiate de atacatori întinsă pe jos. „Oameni buni, ferească Dumnezeu ce e aici! Doi terorişti taie lumea pe stradă. Uitaţi ce e aici! Câţi au omorât, fraţilor. Eram la muncă. Uitaţi ce i-au făcut unuia. Of!", a spus Morariu.

"I-am dat în cap! I-am dat cu basketul (coș de gunoi - n.r.)  în cap! I-am dat un basket de l-am zăpăcit!", a mai povestit românul. De asemenea, în filmuleţ se audce cum îi cere unui coleg să-i aducă un făcăleţ.

Şapte oameni au murit şi alţi 48 au fost răniţi, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în Londra, după ce o camionetă a intrat în trecători pe London Bridge. Apoi, din vehicul au coborât trei bărbaţi care au început să înjunghie oamenii pe stradă.