A fost nelinişte la Penitenciarul Oradea, unde, miercuri, a fost depus un român care s-a întors din Italia, devenită "zonă roşie", şi care a fost arestat, întrucât avea de executat o pedeapsă cu închisoarea. Potrivit unor surse, bărbatul a fost prins chiar la frontiera Borş, la intrarea în ţară.

Pe de altă parte, în Penitenciar s-au luat mai multe măsuri pentru evitarea răspândirii coronavirusului, una dintre acestea fiind întreruperea vizitelor intime între deţinuţi şi nevestele lor. 

Din Italia, la puşcărie 

BIHOREANUL a fost sesizat că deţinuţii din Penitenciarul Oradea ar fi nemulţumiţi fiindcă bărbatul ar fi fost dus între ceilalţi arestaţi şi, ulterior, aceştia din urmă n-ar fi primit, în ciuda cererilor, dezinfectanţi.

Subcomisarul Adina Bîrda, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Oradea, a infirmat informaţia, transmiţând că bărbatul a ajuns într-adevăr în unitatea de detenţie, însă a fost izolat faţă de ceilalţi deţinuţi şi, în aceeaşi zi, a fost transferat la penitenciarul-spital Jilava. 

"În data de 11.03.2020, la nivelul Penitenciarului Oradea a fost înregistrată depunerea, în vederea executării pedepsei privative de libertate, a unei persoane faţă de care existau informaţii cu privire la tranzitarea, anterior arestării de către organele judiciare, a statului Italian. Aceasta nu prezenta simptomatologie gripală sau specifică infectării cu virusul SARS-CoV-2 (noul coronavirus responsabil pentru COVID-19)", a transmis Adina Bîrda. 

Separat de ceilalţi 

Potrivit reprezentantei Penitenciarului, primirea arestatului "s-a realizat cu respectarea măsurilor de protecţie, fiind exclusă orice situaţie de risc pentru angajaţi, persoane private de libertate sau terţi". 

"În fapt, persoana în cauză a fost depusă, individual, fără a interacţiona cu alte persoane, în spaţiul anume destinat monitorizării/izolării medicale, luându-se, de îndată, măsura prezentării acesteia la Penitenciarul-Spital Bucureşti-Jilava, în vederea testării specifice pentru SARS-CoV-2 (noul coronavirus responsabil pentru COVID-19), transferul realizându-se în cursul aceleiaşi zile", a mai precizat subcomisarul.

Bărbatul a fost testat pentru noul coronavirus. Rezultatele nu se cunosc încă. 

Totodată, purtătoarea de cuvânt a Penitenciarului a transmis că nu s-a înregistrat nicio petiţie din partea celorlalţi deţinuţi vizavi de această situaţie. 

Dezinfecţie

Pe de altă parte, în contextul epidemiologic generat de răspândirea COVID-19, la Penitenciarul Oradea s-au luat mai multe măsuri prevenive pentru deţinuţi, angajaţi şi aparţinători. 

Concret, angajaţii Penitenciarului care intră în contact cu deţinuţii au primit măşti, dezinfectanţi, mănuşi, halate şi costume de protecţie.

De asemenea, potrivit reprezentantei Penitenciarului, au fost suplimentate materialele destinate curăţeniei spaţiilor şi igienei personale a deţinuţilor şi se igienizează şi dezinfectează zilnic spaţiile în care se fac activităţi cu deţinuţii şi autospecialele care asigură transportul acestora.

"Penitenciarului Oradea deține, din stocuri anterioare și prin suplimentare, în cantități suficiente gestionării actualului context epidemiologic, următoarele: dezinfectanți (dezinfectant suprafețe, săpun lichid antibacterian), materiale de protecție (mănuși latex, măști faciale chirurgicale, combinezoane de protecție, halate de unică folosință pentru vizitatori) și aparatură de tip – termometru necontact. Aceste materiale sunt puse atât la dispoziția angajaților și a deținuților, cât și a vizitatorilor (ca măsură suplimentară de prevenție) raportat la nevoi și contextul operativ", a transmis Bîrda.

Coronavirusul opreşte vizitele intime

Totodată, s-au luat măsuri pentru limitarea contactului direct cu persoane din exterior. Temporar, vizitele se acordă doar cu dispozitiv de separare, au fost întrerupte vizitele intime, adică acele vizite în cadrul cărora bărbaţii din Penitenciar pot petrece câteva ore cu soţiile, într-o cameră separată. De asemenea, temporar, nu se mai acordă recompense care prevăd ieşirea din penitenciar. 

"Au fost întrerupte, pentru o perioadă de timp limitată, determinată de evoluţia epidemiologică de la nivel naţional, a vizitelor intime, punerea în aplicare a recompenselor cu permisiunea de ieşire din penitenciar, activităţile de reintegrare socială desfăşurate în comunitate sau cele desfăşurate de colaboratori în interiorul locului de deţinere, activităţile lucrative derulate în exteriorul locului de deţinere, la beneficiari", a precizat Bîrda. 

Totodată, s-a amenajat un spaţiu pentru cazarea persoanelor care pot prezenta simptomatologie gripală, în vederea monitorizării/izolării medicale.