Premierul României, Marcel Ciolacu, a făcut duminică declarații cu privire la azilele groazei descoperite în județul Ilfov, în care bătrânii erau înfometați, ținuți în mizerie și umiliți. El a denunțat „un sistem corupt și inert” și a cerut toleranță zero față de persoanele vinovate de starea acelor bătrâni.

„Vreau să fiu foarte clar – nu am nicio milă pentru ticăloşii care au creat aceste azile ale groazei. Iar faptul că aşa ceva a fost posibil ne arată un singur lucru: avem de-a face cu o problemă de fond. O problemă de sistem, un sistem corupt şi inert. Acesta este adevărul. La fel ca şi dumneavoastră, am văzut infractori. Sunt peste tot în lume. Asemenea ticăloşi, asemenea cruzime, oameni dezumanizaţi total, cred că nimeni nu era pregătit pentru aşa ceva. La fel, să vedem funcţionari publici complici, care, în loc să fie de partea acestor oameni, s-au vândut acestor ticăloşi”, a afirmat Ciolacu, citat de Digi24.ro. 

Premierul a cerut verificarea atentă a tuturor centrelor în care sunt îngrijite persoane vulnerabile. „Alături de colegii mei din Guvern, am discutat astăzi şi avem trei priorităţi: În primul rând, toate centrele pentru copii, persoane vârstnice şi cu dizabilităţi, de stat sau private, trebuie verificate şi reanalizate toate autorizaţiile. Termenul va fi foarte scurt – o săptămână – sub coordonarea prefecţilor”, a precizat acesta. 

De asemenea, el a spus că este o prioritate tragerea la răspundere a celor responsabili de situația de la azilele gestionate de Asociația „Sfântul Gabriel cel Viteaz”. „În al doilea rând, solicit autorităţilor de drept toleranţă zero faţă de grupurile infracţionale care au jefuit aceste persoane total neajutorate. În afară de tratamentul la care au supus aceste persoane, le-au furat şi bunurile, şi casele, şi pensiile. Complexitatea infracţiunilor este una care depăşeşte imaginaţia noastră. Am stabilit cu ministrul Justiţiei ca soluţionarea să fie o prioritate”, a spus Marcel Ciolacu.

În fine, mai arată Digi24.ro, premierul a făcut un apel insistent către Biserica Ortodoxă Română și către ONG-urile din domeniul social: „În al treilea rând, fac un apel către toate cultele din România. În primul rând către BOR, dar şi către ONG-urile care activează în domeniul social. Avem nevoie de implicarea dumneavoastră pe tot ce ţine de latura socială. Asistenţă, în primul rând, pentru persoanele vulnerabile. Faptele petrecute în aceste azile ale groazei ne-au arătat o dezumanizare totală a unor persoane – cărora eu nu le pot spune şi nu îi pot numi oameni”.

Totodată, prim ministrul a spus că „trebuie regândit tot sistemul”. „Este nepermis să avem o mulţime de instituţii de control care îşi pasează vina una alteia”, a afirmat Marcel Ciolacu.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!