Accidentul s-a petrecut sâmbătă, în jurul orei 11, pe DN1, în localitatea Tinăud. "În încercarea de a evita o tamponare cu autoturismul care se afla în faţa sa, şoferul unei autoutilitare Scania, un clujean, a virat la stânga intrând pe contrasens. Astfel s-a tamponat cu un autoturism Opel, care circula din sens opus", a declarat pentru BIHOREANUL, Traian Cuc, ofiţer de serviciu la dispeceratul Poliţiei Rutiere.

Şoferul autoutilitarei nu a fost rănit, însă pasagerii Opelului, un bărbat şi doi copii, au fost transportaţi la spital pentru îngrijiri medicale. Copiii, o fetiţă şi un băiat, au fost duşi de Ambulanţă la Spitalul din Aleşd, iar şoferul maşinii a ajuns la Unitatea de Primire a Urgenţelor a Spitalului Judeţean.

Potrivit dr. Hadrian Borcea, şeful UPU şi SMURD, cei doi copii au avut leziuni uşoare, adică escoriaţii şi contuzii, iar bărbatul, deşi se suspecta iniţial că are o fractură, s-a dovedit că a suferit doar o entorsă.

Poliţia continuă cercetările în acest caz.