Un bărbat american, şomer de şase luni de zile, a anunţat o recompensă de 25.000 de dolari pentru cel care îi va găsi un loc de muncă potrivit calificării sale.

Scott Avidon, în vârstă de 45 de ani, a fost concediat în luna mai a acestui an, din postul de consultant al unei companii care comercializa bijuterii din Long Island.

"Am căutat disperat loc de muncă. (...) În urmă cu câteva săptămâni, mi-am dat seama că mi-a luat deja prea mult. Este timpul să devin proactiv şi creativ", a declarat Avidon.

Cu toate că bărbatul are un masterat în design industrial şi o experienţă de 15 ani în acest domeniu, nu a reuşit să găsească o slujbă conform pregătirii sale.

După luni de căutări, Avidon s-a gândit să ofere o parte din viitorul său salariu primei persoane care îl va ajuta să-şi găsească un job adecvat.

"Valoarea recompensei va fi bazată pe salariul pe care-l obţin. Dacă voi obţine o slujbă cu un salariu de bază de 225.000-275.000 de dolari, voi plăti 25.000 de dolari. Singura condiţie e sa fiu angajat pentru cel puţin trei luni. Nu o să pretind că am acum 25.000 de dolari în bancă, însă îi voi pune deoparte din câştigurile mele şi, după câteva luni, îi voi plăti", a anunţat şomerul american.

La aproximativ trei ore de la lansarea blogului ScottAvidon.com, în care anunţa recompensa, a primit mai multe oferte de la diverse companii interesate.