Duminică este ziua copiilor la Teatrul Regina Maria. De la ora 11 şi apoi la ora 13, la Sala Arcadia, însoţiţi de părinţi, aceştia sunt invitaţi la un spectacol special dedicat sărbătorilor de iarnă şi numit "Dorinţa de Crăciun".

"Dorinţa de Crăciun" este un spectacol interactiv pentru copii, în care, alături de personaje clasice - Moş Crăciun, ajutoarele Moşului, renii, zânele - un rol central îl va avea publicul.

"Spectacolul este menit să ne reamintească de bucuria pe care o putem aduce altora, de bucuria dăruirii. De asemenea, spectacolul este unul interactiv, iar la un moment dat copii din public urcă pe scenă şi ajută la împachetarea cadourilor", a spus Victoria Balint, miercuri, într-o conferinţă de presă. De altfel, Victoria Balint alături de Florian Silaghi sunt cei care semnează scenografia şi regia spectacolului special de Crăciun.

Spectacolul face parte dintr-un proiect caritabil mai amplu organizat de către Teatrul Regina Maria şi Fundaţia Culturală FITO în colaborare cu Fundaţia Comunitară Oradea. În cadrul acestuia, 30 de copii din Bihor au primit pachete, jucării, haine de Moş Nicolae în urma unei colecte la Teatrul Regina Maria.

În "Dorinţa de Crăciun", micuţii îi vor vedea pe Zentania Lupşe, Alina Leonte, Lucia Rogoz, Simona Codreanu, Ciprian Ciuciu, Rin Tripa, Igor Lungu, Florin Stan şi George Voinese. Biletele s-au pus în vânzare la Agenţia Teatrului la preţurile de 10 lei, pentru adulţi, respectiv 8 lei, pentru copii.

Tot duminică, de la ora 17, într-o sală mai mică de la Arcadia se va juca primul spectacolul special pentru copii cu vârste între 0 luni şi 3 ani realizat de trupa orădeană de teatru. "Mic sau Mare?" este montat la Oradea de regizorul Nagy Viktoria din Ungaria.
Spectacolul cuprinde momente gândite pentru copii cu vârste între 0 luni şi 3 ani, cu un fundal muzical din repertoriul clasic, special ales pentru a capta atenţia chiar şi bebeluşilor. Ideea spectacolului se bazează pe jocul dintre "mic" şi "mare" şi scoate în evidenţă diferenţa de dimensiune dintre diverse obiecte folosite precum şi dintre actori.

Spectacolul pentru bebeluşi este conceput să fie jucat într-un spaţiu intim, unde părintii, asezaţi pe podea, îi pot tine în brate pe copii. Locurile la "Mic sau Mare?" sunt limitate la 40. Biletele pentru spectacol s-au pus în vânzare la agenţie la preţurile de 10 lei, pentru adulţi, respectiv 8 lei pentru copii.