Cantina Colegiului Tehnic Mihai Viteazul din Oradea s-a umplut de căldură, în ciuda iernii care s-a instalat brusc şi friguros peste municipiu. 150 de persoane nevoiaşe au servit un prânz gustos oferit de Cluburile Lions şi Lions 22 Oradea.

Devenită deja o tradiţie, Masa de Crăciun aduce anual, în ajun de Sărbători, o rază de speranţă în sufletele celor săraci.

Cei 150 de participanţi au fost serviţi la masă de "leii" orădeni, iar un grup de copii de la Grădiniţa nr. 2 Nufărul au colindat, întregind atmosfera de sărbătoare.
Mai mult, la plecare, fiecare participant a primit câte două pachete cu alimente pentru masa de sărbători.

Pe lângă masă şi pachete, membrii celor două cluburi au donat 200 de kilograme de zahăr Mănăstirii Sfintei Cruci, tot atâtea Mănăstirii Catolice şi Primăriei Oradea, şi 300 de kilograme de zahăr Fundaţiei Consitoria Efrem Beniamin, patronată de preotul Roman Pintea.