Ministerul Afacerilor Externe a anunţat că, potrivit informaţiilor primite până vineri la prânz, pe lista pasagerilor avionului aparţinând companiei Malaysian Airlines care s-a prăbuşit în estul Ucrainei se află şi numele unui român cu dublă cetăţenie.

"Ministerul Afacerilor Externe informează că - urmare a verificărilor care continuă, în vederea stabilirii identităţii tuturor pasagerilor - i-au fost furnizate noi informaţii potrivit cărora pe lista transmisă până la acest moment de compania Malaysian Airlines se regăseşte un cetăţean care deţine dublă cetăţenie, inclusiv cetăţenie română", a informat MAE într-un comunicat remis agenţiei de ştiri Mediafax.

Familia acestuia a fost informată de autorităţile din ţara de domiciliu, iar autorităţile române au luat, de asemenea, legătura cu familia.

Românul la care face referire MAE era student în anul II la Universitatea de Medicină şi Farmacie Cluj şi era însoţit de o altă studentă la UFM, cetăţean străin.

"În accidentul aviatic din Ucraina şi-au pierdut viaţa, din nefericire, şi doi studenţi de la Facultatea de Medicină a UMF Cluj, anul II, secţia engleză. Este un tânăr cu dublă cetăţenie, româno-canadiană, şi o studentă cu cetăţenie străină. Suntem îngroziţi de cele întâmplate şi ne pare rău că a avut loc un astfel de eveniment", a declarat pentru Mediafax, decanul Facultăţii de Medicină a UMF Cluj, Anca Buzoianu, precizând că profesorii universităţii sunt "îngroziţi" de cele întâmplate.

Decanul UMF Cluj a precizat despre cei doi că erau cei mai buni studenţi şi de aceea urmau să reprezinte facultatea la congresul internaţional pe tema SIDA ce urma să aibă loc la Melbourne.

Studentul, Andrei A., călătorea împreună cu iubita lui, de naţionalitate germană, şi ea studentă la Cluj. Amândoi aveau 24 de ani.

Potrivit Pro Tv, Andrei a plecat din România împreună cu familia sa în urmă cu câţiva ani, căutând un loc în care să trăiască mai bine. În Canada au obţinut cetăţenia. Tânărul a făcut liceul şi a absolvit facultatea de ştiinţe biomedicale în Ontario.

"Dorul de România l-a ajuns însă din urmă şi s-a hotărât să revină în ţară şi să-şi continue studiile, în timp ce părintii lui au rămas să locuiasca în Canada", scrie sursa citată.

La Facultatea de Medicina si Farmacie din Cluj a fost arborat un steag negru in memoria celor doi studenţi.