Filarmonica de Stat din Oradea are, pentru concertul de joi, un invitat special. Este vorba despre dirijorul Ladislau Rooth, născut într-o familie de evrei din Satu Mare, care s-a mutat la Oradea. În 1944, dirijorul şi familia lui au fost înghesuiţi în ghetoul din inima oraşului şi ulterior deportaţi la Auschwitz.

Cântece de dragoste

Ladislau Rooth se află pentru prima oară, în concert, la Oradea. Joi, de la ora 19, acesta va dirija un spectacol denumit "Chanson D’Amour", cu selecţiuni din lucrări de Lehár F., J. Strauss, J-P-É. Martini, Kozma J., L. Bernstein, S. Yradier, A. Piazzolla, G. Gershwin, F. Mandel, J. Denwer, C. A. Bixio, L. Bakalov, Fr. Lay, J. Joplin, I. Iriarte, V. Rodriguez, L. M. Serrano. Soliştii invitaţi sunt soprana Nicoleta Colceiar şi tenorul Tiberiu Simu.

Prezent, miercuri, într-o conferinţă de presă la Filarmonica din Oradea, Ladislau Rooth şi-a prezentat, pe scurt cariera, arătând că a călătorit prin toată lumea. Are, însă, legături strânse cu Oradea. Deşi s-a născut la Satu Mare, familia lui s-a mutat în Oradea, unde în 1944 au fost mutaţi – la ordinele naziştilor şi cu ajutorul guvernului colaboraţionist maghiar - în ghetoul împrejumit pe câteva străzi în jurul Sinagogii Mari.

La muncă forţată

De acolo - şi-a amintit Ladislau Rooth - trei amici de-ai lui au reuşit să scape ieşind în afara ghetoului prin canalele subterane. În schimb, dirijorul, care pe atunci avea 24 de ani, a fost deportat alături de membrii familiei sale spre Auschwitz cu trenurile care au plecat din actualul Parc Bălcescu.

Mama sa a pierit imediat la sosirea în lagăr. Rooth împreună cu tatăl lui au fost transferaţi în lagăre de muncă forţată din Austria, la Melk şi Ebensee, care ţineau de lagărul de concentrare Mauthausen. Amândoi au supravieţuit, fiind eliberaţi la Ebensee de către armata americană. După eliberare şi-a reluat şi a absolvit studiile de compoziţie, orchestraţie şi dirijat la Academia de muzică "Liszt Ferenc" din Budapesta.

Dirijor prin lume

Întors în România s-a stabilit la Timişoara, fiind angajat în 1947 corepetitor la Opera de Stat din Timişoara, de curând înfiinţată.

În 1949 este titularizat dirijor la Opera timişoreană şi debutează totodată la Filarmonică. Până în anul 1958 a asimilat 35 de titluri de operă, balet şi operetă însumând 734 de spectacole. În 1960 s-a stabilit în Israel şi activează din acelaşi an la Opera israeliană apoi la Orchestra Radiodifuziunii din Jerusalim şi la Filarmonica din Tel Aviv.

În 1965 el a devenit dirijorul Corului "Tzadikov" din Jaffa, post pe care l-a ocupat până la finele anilor 1970. A predat arta dirijatului la Academia de muzică şi balet din Ierusalim. Printre studenţii săi s-a numărat compozitoarea Nurit Hirsh.

A dirijat în Africa de Sud, a colaborat cu Radiodifuziunea daneză la Copenhaga, iar în anul 1970 a dirijat o stagiune la "Landestheater" din Salzburg.

Timp de 11 ani a fost dirijor la Opera din Mexic, iar în anii 1985 şi 1987 a lucrat ca dirijor în Statele Unite. După 1989 a reluat contactele cu România colaborând cu Opera şi Filarmonica din Timişoara, apoi şi cu operele din Braşov şi Bucureşti.

Una dintre activităţile favorite ale maestrului în ultimele decenii este promovarea folclorului israelian şi transpunerea unor piese scrise pentru cor, voce şi pian la ansambluri vocal-instrumentale mai mari.