Un tânăr în vârstă de 22 de ani din Salonta, Marian Fărcuț, a câștigat mențiunea specială la categoria scurtmetraj la cea mai recentă ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania, după ce a prezentat un film realizat în orașul său natal, cu actori orădeni.

Comedia "Moştenirea" a fost premiată duminică, la finalul celei de-a 21-a ediţie a TIFF în Cluj-Napoca. Filmul prezintă o poveste inspirată dintr-un fapt real, petrecut chiar în Salonta.

Este vorba despre o familie care ia în grijă un bătrân, cel din urmă promiţându-le întreținătorilor săi că le dă moştenire casa după moartea sa. La un moment dat, bătrânul se spânzură, iar familia începe formalităţile pentru înmormântare. Lucrurile se complică după ce oamenii îşi dau seama că nu au anunţat poliţia din zonă.  

"Am început să scriu scenariul în august 2020 şi voiam să filmăm în luna octombrie, dar am avut probleme din cauza pandemiei de Covid. Mulţi membri ai echipei au fost testaţi pozitiv şi a trebuit să amânăm filmările. Am reuşit până la urmă să le reluăm în 26 - 29 aprilie 2021, iar peste vară am lucrat la partea de post-producţie", a explicat Marian pentru BIHOREANUL.

Salontanul de doar 22 de ani este absolvent al Facultăţii de Teatru şi Film al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca. El este pasionat de regie și își dorește ca în viitor să producă filme apreciate de publicul românesc.

Scurtmetrajul a fost realizat cu ajutorul unor fonduri primite de la Uniunea Producătorilor de Film şi Audiovizual din România - Asociaţia Română de Gestiune a Operelor din Audiovizual (UPFAR-ARGOA).

Din distribuţie fac parte actorii Teatrului Regina Maria: Petre Ghimbăşan, Răzvan Vicoveanu, Ciprian Ciuciu, Corina Cernea şi Florin Stan.

Producătorul filmului a fost cunoscutul regizor salontan Marian Crişan, premiat cu "Palme d’Or la Festivalul de la Cannes pentru scurtmetrajul "Megatron", şi omul din spatele lungmetrajelor "Morgen" (" 4 premii la Festivalul de la Locarno, propunerea României la Oscar în 2010), "Rocker" şi "Orizont".

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!