Un tânăr în vârstă de 23 de ani a ajuns internat, în stare gravă, la un spital din Capitală, după ce a luat foc din greșeală, în Oradea. Evenimentul dramatic s-a produs sâmbătă seară, în zona şantierului Prima Shops 2 din bulevardul Decebal.

"Am primit un apel la 112 sâmbătă seară, în jurul orei 18.30. La faţa locului a intervenit un echipaj de terapie intensivă mobilă al SMURD, care a acordat victimei primele îngrijiri şi a transportat-o la spital. Avea arsuri de gradul II şi III pe aproximativ 90% din suprafaţa corpului", a declarat marți căpitanul Camelia Roşca, purtătorul de cuvânt al Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Crişana.

Deocamdată nu se cunosc exact împrejurările în care s-a produs evenimentul, însă, potrivit surselor BIHOREANULUI, cel mai probabil totul a pornit de la o ţigară aprinsă. Muncitorul curăţa un recipient în care se afla vopsea pentru marcaje rutiere, când a luat foc, probabil că după ce diluantul a ajuns în contact cu jarul de la ţigară.

Martori au relatat că omul a ars, efectiv, ca o torţă. Bărbatul nu şi-a pierdut viaţa datorită unui medic rezident care se afla la faţa locului şi care, având prezenţă de spirit, a mers rapid la portbagajul maşinii, a luat extinctorul şi a alergat după muncitorul în flăcări, reuşind să stingă focul.

Întreaga întâmplare a fost surprinsă de camere de supraveghere ale centrului comercial. Persoane care au vizionat filmarea spun că imaginile sunt "şocante şi dramatice".

Tânărul a fost transportat la Spitalul Județean din Oradea, unde a fost operat, iar apoi a fost transferat în Capitală, la Spitalul Fundeni, pentru a i se acorda asistenţă de specialitate.

Împrejurările evenimentului sunt cercetate acum atât de procurori şi poliţişti, cât şi de reprezentanţi ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Bihor.

"Muncitorul este angajat la o firmă din Oradea. Verificăm cauzele producerii accidentului, însă foarte probabil este vorba, din câte am văzut, de o neglijenţă de manipulare a recipientelor", a declarat BIHOREANULUI şeful ITM Bihor, Marius Rotar.