Remus Sime a reuşit să-i ajute pe elevii merituoşi ai Colegiului Samuil Vulcan din Beiuş, şcoală pe care a absolvit-o. În luna aprilie a acestui an, Sime, inginer IT la o companie în Timişoara, dar pasionat de atletism s-a înscris într-un maraton de 42 de kilometri care a avut loc la Viena.

Beiuşanul s-a gândit că poate strânge astfel bani pentru elevii care provin din familii cu venituri modeste, dar cu rezultate bune la şcoală iniţiind campania "Alerg pentru o cauză".

Maratonul a avut loc pe 15 aprilie, iar Remus şi-a promovat cauza pe internet deschizând conturi în care doritorii să poată dona. În urma proiectului, beiuşanul a reuşit să strângă suma de 10.200 de lei.

Au fost consideraţi eligibili pentru aceste burse aplicanţii care au avut media generală peste 9.00 în anul şcolar precedent, provenind în acelaşi timp din familii cu venituri modeste. "Selecţia bursierilor a fost facută de către iniţiatorul proiectului, cu sprijinul profesorilor din cadrul Colegiului Naţional Samuil Vulcan din Beiuş", spune Remus.

În final, au fost stabilite 21 de burse, dintre care: 7 burse întregi în valoare anuală de 1.200 lei, două burse parţiale în valoare anuală de 600 lei şi 12 premii speciale în valoare de 50/100 lei. Remus Sime doreşte să continue proiectul şi anul viitor, iar doritorii pot începe să facă donaţii. Detalii se pot găsi pe site-ul www.alergpentruocauza.ro.