Un român şi doi marocani sunt anchetați în Italia, după ce au fost surprinşi cu droguri şi alte obiecte ce au generat suspiciunea unei legături cu grupuri teroriste islamice, informează mediafax.ro.

Cei trei tineri, cu vârste cuprinse între 25 şi 29 de ani, au fost reperați de poliţia italiană în timp ce se deplasau cu un automobil prin orăşelul italian Montecatini Terme, situat în apropiere de Florenţa.

Şoferul maşinii a refuzat să oprească la un control de rutină al poliţiei, fapt ce a stărnit suspiciuni. Maşina în care se aflau a fost abandonată câte sute de metri mai departe de locul unde se exercita controlul de rutină al carabinierilor, iar cei trei au fugit pe jos, autorităţile reuşind să îi reţină după câteva ore.

Potrivit publicaţiei Firenze Post, suspecţii sunt rezidenţi în Italia. Autorităţile au descoperit în autovehiculul abandonat droguri, un exemplar al Coranului, dar şi o carte despre fostul lider al reţelei teroriste Al-Qaida, Osama Bin Laden.

Cei trei suspecţi sunt cercetaţi în libertate pentru opunere de rezistenţă în faţa agenţilor autorităţilor, trafic de droguri şi pentru posibile legături cu organizaţii teroriste. Ancheta a fost preluată de Divizia Investigaţii Generale şi Operaţiuni Speciale (DIGOS), care încearcă să afle dacă indivizii au contacte cu militanţii islamişti.