Un accident rutier a oprit, luni, în jurul orei 16, circulaţia tramvaielor şi parţial a autoturismelor în centrul oraşului, lângă Primărie.

Martorii oculari au declarat că un taximetrist care circula sub cupola firmei Hello, aflat la volanul unei Dacia Logan, care venea dinspre Biserica Sfântul Ladislau, a intrat pe interzis pentru a opri în mica staţie de taximetre situată vizavi de Banca Transilvania.

Potrivit martorilor, Loganul a lovit un mopedist care circula regulamentar dinspre Episcopia Greco-Catolică spre Biserica Sfântul Ladislau, bărbatul fiind proiectat pe parbrizul autoturismuului. Din cauza impactului, casca mopedistului a zburat la câţiva metri distanţă.

În zona staţiei de tramvai din Piaţa Unirii s-a adunat puhoi de gură-cască de toate vârstele, pentru a urmări cum echipajul SMURD sosit la faţa locului îi acorda primul ajutor tânărului în vârstă de aproximativ 25 de ani.

Potrivit medicilor, mopedistul a suferit un traumatism cranio-cerebral şi o fractură deschisă la gamba stângă, fiind transportat la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean. În jurul orei 16.40, poliţiştii erau încă la faţa locului pentru a face măsurători şi a consemna declaraţii ale martorilor oculari.

UPDATE: Potrivit unui comunicat trimis marţi de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bihor, accidentul a fost provocat de şoferul taxiului, în vârstă de 32 de ani, care "nu a acordat prioritate de trecere vehiculelor", lovind un moped neînregistrat, condus de un orădean în vârstă de 26 de ani. IPJ Bihor a mai precizat că cercetările în cauză continuă.