Un TIR a luat foc, luni, în timp ce se deplasa pe DN1, între localităţile bihorene Tileagd şi Săcădat.

Incendiul a fost sesizat la 112 în jurul orei 13.05 chiar de un echipaj de pompieri paramedici din Aleşd, care se întorceau la unitate de la o altă intervenţie, potrivit declaraţiilor purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişana, locotenent-colonel Camelia Roşca.

Până au ajuns echipajele de urgenţă chemate la intervenţie, pompierii paramedici au intervenit cu stingătoarele pe care le aveau în dotare.

La faţa locului a ajuns apoi şi un echipaj de pompieri militari din cadrul Detaşamentului 1 de pompieri din Oradea, aceștia reușind să stingă flăcările.

Se pare că nimeni nu a fost rănit în acest incident. 

Pompierii vor face cercetări pentru a afla cauza probabilă a incendiului. 

Acest incident a îngreunat traficul în acea zonă a DN1, unde s-au format cozi de mașini. 

UPDATE: Fără răniți 

Cu câteva minute înainte de ora 15, ISU Crișana a transmis o informare cu privire la acest incendiu, care arată că la fața locului au intervenit, pe lângă pompierii militari, și un echipaj al Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Tileagd. 

„Membrii acestuia, împreună cu pompierii paramedici, au acționat pentru localizarea incendiului, care se manifesta violent la nivelul întregului cap tractor și la o parte din remorcă”, se arată în informarea semnată de lt. col. Camelia Roșca, purtătorul de cuvânt al ISU Crișana.

Focarele incendiului au fost lichidate în circa 10 de minute de la sosirea a echipajelor de pompieri din Oradea. Focul a distrus capul tractor și circa 20% din remorca automarfarului, precizează pompierii. Nimeni nu a fost rănit. 

 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!