Un TIR cu o încărcătură de 22 de tone s-a răsturnat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, peste un sens giratoriu de pe centura Oradea, în zona hipermarketului Selgros.

"Evenimentul s-a înregistrat în noaptea de vineri spre sâmbătă, când, în condiţii de ceaţă şi pe fondul neadaptării vitezei de deplasare la condiţiile de drum, şoferul camionului a pierdut controlul asupra volanului. S-a răsturnat peste un sens giratoriu. Nu au existat victime", a precizat pentru BIHOREANUL subcomisarul Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor.

TIR-ul era condus de un bărbat în vârstă de circa 30 de ani din judeţul Alba, care transporta o încărcătură de 22 de tone de negru de fum, un material folosit în special pentru fabricarea de anvelope.

Având în vedere greutatea încărcăturii, TIR-ul a fost ridicat sâmbătă cu ajutorul unei macarale, în timp ce circulaţia în sensul giratoriu s-a desfăşurat pe o singură bandă.