Tramvaiul circula dinspre Piaţa Rogerius spre Gara Centrală şi a deraiat marţi dimineaţă, în jurul orei 9.40, în timpul schimbării macazului de la Parcul Olosig. "Nu s-au înregistrat victime, nimeni nu a fost rănit. Tramvaiul nu a fost avariat, ci a ieşit doar de pe şine din cauza macazului uzat", a precizat purtătorul de cuvânt al OTL, Carmen Tocuţ.

În urma incidentului, circulaţia tramvaielor pe tronsonul respectiv a fost întreruptă în jur de 40 de minute. Reprezentanţii OTL îşi cer scuze pentru incident şi afirmă că vor reabilita în scurt timp mai multe macazuri dintre cele 23 de macazuri existente în oraş, iar printre acestea se află şi cel de la Olosig.

"Avem cuprinsă în buget reabilitarea acestora, care se va realiza în acest an cu resurse materiale şi umane proprii. Şapte dintre macazuri, cele mai deteriorate, vor fi automatizate, ceea ce înseamnă că vatmanul nu se va mai da jos din tramvai pentru a le schimba", a mai spus Carmen Tocuţ.