Ucraineanul şi românul s-au prezentat, miercuri, la Punctul de Trecere al Frontierei Borş, într-un Audi înmatriculat în judeţul Suceava. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Bihor (IJPF), ucraineanul, în vârstă de 39 de ani, care se afla pe locul pasagerului, s-a legitimat cu o carte de identitate românească eliberată tot în judeţul Suceava.

"Poliţistul a avut suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului de identitate prezentat de pasager, motiv pentru care cei doi bărbaţi au fost conduşi la sediul sectorului pentru continuarea cercetărilor. În urma verificărilor a rezultat faptul că documentul este un fals", se arată în informarea IJPF.

Abia după aceea pasagerul a recunoscut că este cetăţean ucrainean şi că încerca să ajungă în Italia. Din cercetările poliţiştiilor de frontieră mai reiese şi că românul în vârstă de 40 de ani care conducea autoturismul l-a ajutat pe ucrainean să-şi facă rost de o carte de identitate falsă, dar şi că intenţiona să-l transporte până la destinaţie, adică în Italia.

În urma celor constatate, poliţiştii de frontieră i-au întocmit cetăţenului ucrainean actele premergătoare începerii urmăririi penale pentru infracţiunile de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, fals privind identitatea şi tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat a României.

În ceea ce-l priveşte pe român, acestuia i-au fost întocmite actele premergătoare începerii urmăririi penale pentru trafic de migranţi.