Un urs a tăbărât peste o mașină aflată pe șosea și a mușcat geamul acesteia, pe Transfăgărășan. Jurnalistul Digi FM, Nono Semen, care se afla la volan, a surprins momentul în care animalul s-a năpustit asupra vehiculului.

Secvenţa a fost filmată chiar de jurnalist, care a relatat detalii despre întâmplare în timpul unei intervenţii la Digi24.

„Coboram spre Curtea de Argeş, la finalul călătoriei, cu geamul din dreapta deschis pe jumătate, pentru a lăsa să intre aer proaspăt. După o curbă, am văzut câteva maşini oprite şi doi urşi. Am oprit şi eu, am vrut să-i fotografiez, dar în momentul în care am încercat să închid geamul, ursul a făcut un salt şi a prins geamul cu dinţii. Din fericire, geamul nu s-a spart datorită sistemului de protecţie al maşinii", a explicat Nono Semen.

Ursul a reuşit să îşi bage botul şi labele în maşină, lovind scaunul din dreapta, iar jurnalistul a fost nevoit să depăşească pe contrasens maşinile oprite pentru a scăpa de animal.

Nono Semen consideră că ursul ar fi atacat fiindcă ar fi obișnuit că din mașini primește mâncare. 

„În momentul respectiv mi-am dat seama că situaţia e destul de nasoală şi am demarat cumva cu un ochi la urs şi cu unul la drum. Eram blocat pentru că erau maşini oprite. Din fericire, pe contrasens nu venea nimic şi atunci am trecut pe contrasens şi am depăşit. Nu era un atac asupra mea, ca persoană, era probabil un comportament pe care el l-a deprins, acela că el ştie că din maşină se aruncă mâncare. Până la urmă a renunţat, dar m-am uitat în oglindă şi alerga, vreo 30-40 de metri ne-a urmărit", a relatat Nono Semen.

O ruşine naţională

În urma acestui incident, Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a subliniat, în direct la Digi24, că urşii nu trebuie hrăniţi şi a anunţat că are în plan măsuri pentru a preveni astfel de situaţii. 

„Primul lucru pe care ar trebui să îl facem este acela de a nu hrăni urşii, de a nu opri maşina pentru că toate aceste obiceiuri ale noastre schimbă comportamentul ursului. Ceea ce trebuie să ştim este că am convenit împreună cu colegii de la CNAIR cum vor arăta panourile de avertizare. Ele vor umple Transfăgărăşanul: vor fi în engleză şi în română pentru că ştim că sunt şi turişti străini şi pe acele panouri va scrie foarte clar că hrănirea urşilor este ilegală şi urmează să fie sancţionată cu amendă", a declarat Mircea Fechet.

Ministrul a mai precizat că vor fi instalate camere de supraveghere în zonele frecventate de turişti pentru a monitoriza şi sancţiona comportamentul nepotrivit, iar unii urşi să fie relocaţi la sanctuarul de la Zărneşti.

„În locurile unde ştim că ar putea să oprească turiştii să hrănească urşii, vom instala camere de supraveghere video şi în măsura în care acest lucru se va întâmpla, vor primi amendă acasă exact ca în situaţia în care nu achită rovinieta. Am elaborat în această săptămână un ordin de ministru care să-mi permită relocarea acelor urşi care nu sunt, în marea lor majoritate, urşi catalogaţi ca fiind periculoşi, dar vedeţi astfel de exemple care ne prezintă contrariu. Am decis împreună cu reprezentanţii sanctuarului de urşi de la Zărneşti, cu doamna Lapis, că o mare parte din acei urşi să fie relocaţi în acel sanctuar pentru că ceea ce se întâmplă pe Transfăgărăşan e o ruşine naţională. Nu ajută nici urşii, nu ne ajută nici pe noi oamenii şi cu atât mai mult nu ajută nici România”, a adăugat Fechet. 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!