Fluxul toxic provocat de noroiul roşu deversat în urma unui accident industrial în Ungaria a atins joi dimineaţa Dunărea, ameninţând ecosistemul marelui fluviu, cu un nivel de alcalinitate ce depăşeşte uşor valorile normale, a anunţat un oficial din cadrul Administraţiei apelor.

Potrivit oficialului din cadrul Administraţiei apelor, eşantioanele prelevate la confluenţa râului Raba cu Dunărea arată "un nivel de alcalinitate uşor superior valorii normale, între 8,96 la sută şi 9,07 la sută", în timp ce valoarea normală este de 8 la sută.

Fluxul toxic provenit de la noroiul roşu deversat dintr-un rezervor al unei uzine de alumină din oraşul Ajka (situat la 160 de kilometri vest de Budapesta) a trecut din Raba în Dunăre la scurt timp după ora 06.30 GMT (09.30 ora României), la Gyor.

Catastrofa ecologică produsă luni în Ungaria ameninţă tot ecosistemul celui de-al doilea fluviu din Europa ca lungime, după Volga, în special flora şi fauna.

Acest accident fără precedent în Ungaria a provocat deja moartea a patru persoane, între care o fetiţă în vârstă de 14 luni, peste 120 de răniţi şi trei dispăruţi.