De la începutul primăverii, mai mulţi bihoreni au ales să evadeze în zone exotice, însorite şi pline cu frumuseţi. Agenţiile de turism din Oradea au vândut mai multe pachete de două persoane în valoare de 2.500 - 3.000 euro în destinaţii ca Zanzibar, Maldive şi Republica Dominicană.

În această perioadă, destinaţia vedetă este, fără îndoială, Egiptul, spre care continuă să plece curse charter de la Oradea. Turiştii sunt ademeniţi însă şi cu vacanţe în Turcia şi Grecia, ceva mai complicat de pus în practică...

La Marea Roşie

În această perioadă, ţara preferată de bihoreni şi alţi români pentru vacanţe este Egiptul. Pe lângă vremea perfectă pentru tolănit la plajă, destinaţia are şi alte avantaje, spun specialiştii în turism. Pe de o parte, ţara nu se află pe lista "galbenă" a României, deci cei care se întorc de acolo nu sunt nevoiţi să stea 14 zile în carantină, chiar dacă nu s-au vaccinat anti-Covid. 

Pe lângă frumuseţile zonei, Egiptul i-a convins pe mulţi bihoreni şi fiindcă a scăzut preţurile pachetelor de vacanţă, iar tour operatorii români organizează curse de tip charter de la Oradea şi de la Cluj. "Este destinaţia de top în această perioadă, iar charterele din perioada Paştelui au fost pline. Preţurile sunt mai mici faţă de alţi ani. Găsim pachete de 800-900 euro pentru doi adulţi, de tip all inclusive, la resorturi de 5 stele", spune Ioana Sălăjan, directorul agenţiei Terra Vista din Oradea. 

Spre piramide 

Pentru a putea să se bucure de o vacanţă acolo, turiştii trebuie să prezinte un rezultat negativ la testul Covid. "Noi am plecat de la Cluj, dar am prieteni care au plecat de la Oradea. Preţurile sunt foarte bune, chiar şi la ultra all inclusive. Ne-am întâlnit cu mulţi români aici", spune o orădeancă aflată în Hurghada. 

Cei care vor să se relaxeze în destinaţia de la Marea Roşie o pot face şi de acum înainte. Concret, în perioada 7 mai - 4 iunie, Christian Tour operează curse charter o dată pe săptămână pe ruta Oradea - Hurghada, urmând ca acestea să fie continuate în perioada 13 iunie - 27 octombrie. "Hurghada este o destinaţie frumoasă şi se poate ieşi şi în excursii la piramidele egiptene, aflate la circa 500 km distanţă. Egiptul este, de altfel, deschis turiştilor, din resort ei pot pleca în vizite la Cairo, unde pot vedea Muzeul Egiptean, sau în croaziere pe Marea Roşie", spune Marius Berca (foto), director operaţional al Christian Tour. 

Şi un alt operator, Amara Tour, a programat zboruri de Hurghada de la Oradea în perioada 12 iunie - 18 septembrie. 

Zboruri la turci 

O altă destinaţie luată în vizor este Turcia, plină cu resorturi extravagante. De la Oradea spre Antalya mai mulţi operatori au programat curse charter pe toată perioada verii: Kusadasi (1 iunie - 28 septembrie), Amara Tour (8 iunie - 21 septembrie), Fibula (10 iunie - 23 septembrie) şi Christian Tour (13 iunie - 19 septembrie). 

Deocamdată, turiştii sunt rezervaţi. "Preţurile sunt mai mari ca-n anii trecuţi, Turcia a intrat în lockdown în luna mai, iar turiştii nevaccinaţi stau în carantină la întoarcere în România", explică Ioana Sălăjan, de la Terra Vista.

Totuşi, pe măsură ce se vor relaxa anumite restricţii, pachetele s-ar putea vinde mai intens. "Cred că Turcia se va vinde last minute, ceea ce ar însemna şi o scădere de preţuri. De altfel, în condiţii de pandemie e cam greu să lucrezi pe stil early booking (n.r. – cu rezervare timpurie)", spune Natalia Birău (foto), de la agenţia Simbotour. 

Timid, spre Grecia 

Bihorenii sunt ademeniţi şi cu pachete de vacanţă spre insulele greceşti, după ce Grecia şi-a anunţat deschiderea sezonului turistic pentru această lună. De la Cluj sunt programate deja, tot din iunie, chartere spre mai multe destinaţii, cum ar fi Creta, Rhodos şi Zakynthos. Operatorii nu exclud însă introducerea unora şi de la Oradea în acest sezon estival. Cum deocamdată se află pe lista "galbenă" a României, Grecia ar putea deveni o destinaţie preferată pentru cei care s-au vaccinat anti-Covid şi care nu trebuie să rămână în carantină la întoarcere. 

"Pe lângă Grecia, oamenii se pregătesc să meargă şi în Bulgaria, care are un raport bun calitate/preţ în ceea ce priveşte ofertele", spune Zsuzsanna Szabo de la Panorama Tours. Alţi bihoreni se vor îndrepta spre Croaţia, unde cei pe care nu-i deranjează lipsa plajelor cu nisip descoperă frumuseţi naturale rare şi o apă limpede. 

Mulţi se arată, deci, dornici să călătorească, iar în acest an o vor face parcă mai cu sete. "Cred că urmează ani buni pentru turism. Pandemia ne-a învăţat că excursiile, experienţele şi amintirile sunt cele care ne rămân...", crede Natalia Birău. Şi atunci musai să fie frumoase...