EVENIMENTE 21-27 IULIE
Pragul Vaida #32 (outdoors), luni, de la 18.30, la Moszkva Café, cu Vlad Moldovan, Florin Dumitrescu, Simona Sigartău
Ateliere de educaţie muzeală "Mamifere mari din patru continente", susţinute de Brigitta Szilágyi, Iuliana Mikó şi Adrian Gagiu, pentru copii între 6-12 ani, marţi, orele 10 şi 12, sediul Muzeului Ţării Crişurilor (până în 30 septembrie)
Oradea Toastmasters – şedinţă săptămânală de vorbit în public, în fiecare miercuri, ora 19.15, Comuniteca, Crişul Shopping Center
Oradea donează o pâine, ediţia 32, miercuri, ora 15, mai multe locuri din oraş
Quiz Night by Frodo, în fiecare miercuri, ora 20.30, Lord’s Pub
Seri de conversaţie în limba franceză, organizate de Francofilii orădeni, în fiecare marţi, ora 19, Lokal
Oradea Beach Volleyball Tournament, volei pe plajă, de joi până duminică, în Piaţa Unirii
Cursuri de dansuri greceşti, pentru începători şi avansaţi, organizate şi susţinute de către Bogdan Anagnastopol, muzeograf al MŢC şi instructor atestat al Teatrului Naţional de Dansuri "Dora Stratou" din Atena, alături de Giorgos Kapsalis, instructor de dansuri din Salonic (Grecia), în fiecare joi, ora 18, Muzeul Ţării Crişurilor (până în 31 iulie)
Karaoke Night by DJ Oprix, în fiecare joi, ora 21, Columbus
Party Time – în fiecare joi, ora 22, Lord’s Pub
Piaţa Eco Lokal, în fiecare joi, ora 16, strada Aurel Lazăr nr. 1
Concert Holograf, tipografia de idei - #hailamuzeu, ediţia a III-a, vineri, ora 20, parcul Muzeului Ţării Crişurilor
Concert Alone at Parties, vineri, ora 20, pe Pietonala Libertăţii
Romanian Showdown, cea mai mare competiţie de CrossFit din România, de vineri până duminică, Piaţa Ferdinand şi Oradea Arena
Tururi ghidate, în fiecare sâmbătă, ora 10.30, Piaţa Unirii (până în 14 septembrie)
Party Hive cu Diass & Vladimir, ora 16, Gradina Hotel Parc
QuizNouveau - concurs de cultură generală, sâmbătă, ora 19, Casa Darvas-La Roche (maxim 5 pers. echipă. Taxa 50 lei/echipă)
Concert Timpuri Noi, sâmbătă, ora 20, fabrica de bere "Bers Nova"
Târg de adopţii, sâmbătă, ora 10, Adăpostul Grivei
Barshaker Moka Competition with Bialetti, competiţie de Moka Pot, ora 10, strada Lămâiţei, nr. 3
EXPOZIŢII
CETATEA ORADEA
Expoziţii temporare
- expoziția „Trăiește Istoria! / Experience History!”
- expoziția „Gala diplomelor”, a absolvenților Departamentului de Arte vizuale
- expoziția „Puterea Leului. Istoria banilor în România”
- expoziția „Între șic și kitsch. Despre decorarea casei în comunism”
- EURO FOTO ART – expoziţia "Secrete de atelier", fotografii realizate de membrii Atelierului de Fotografie din Debreţin (până joi); expoziţia artistei Fene Kata, membră a Fotoclubului din Debreţin; expoziţie fotografică jubiliară, la 35 de ani de la înfiinţarea Galeriei "Euro Foto Art", în cadrul Zilelor Sfântului Ladislau (până joi)
Expoziţii permanente
- "Istoria oraşului Oradea de la preistorie până în epoca migraţiilor", "Marea invazie mongolă", "Umanism şi renaştere la Oradea", "Cucerirea şi stăpânirea otomană", "Perioada habsburgică şi dualistă", "Domus Dispensatoris. Ocrotirea sănătăţii în Cetatea Oradea (sec. XVII–XIX)", "Expoziţia închinată Primului Război Mondial şi lui Traian Moşoiu"; "Arhitectura orădeană", "Spaţiul urban orădean", "Viaţa culturală orădeană interbelică şi postbelică", "Învăţământul orădean în sec. XX", "Viaţa cotidiană orădeană în comunism", "Represiunea comunistă", "Arta memoriei: Leon Alex", "Repere din istoria pompierilor bihoreni", Discoteca anilor ’70-’80; Istoria fotografiei orădene; Biserici în palat - cercetări arheologice în Palatul Princiar; expoziţiile cultelor religioase; Sala cu Grifoni; Lapidarium; Renaştere prin restaurare
MUZEUL ŢĂRII CRIŞURILOR ORADEA
Expoziţii temporare
- expoziția „Nicolae Iorga – 150 de ani de la naștere (1871-2021). Nicolae Iorga și Transilvania”
- expoziția „Mamifere mari din patru continente”
Expoziţii permanente
- expoziţia "Artişti plastici orădeni între 1860-1940"
- expoziţiile permanente ale secţiilor de Ştiinţele Naturii, Arheologie, Istorie, Artă şi Etnografie; Lapidariul; Vivariul
- expoziţiile permanente ale MUZEELOR MEMORIALE: "IOSIF VULCAN", "ADY ENDRE", "AUREL LAZĂR": "Bihorul... la spargerea lumii" şi expoziţie de documente şi cărţi despre Mihai Eminescu, din colecţia generalului prof. univ. dr. Lazăr Cârjan
GALERIA DE ARTĂ - REPERAJ
- expoziţia de artă contemporană "Inaccesibil şi iubit"
MUZEUL ISTORIEI EVREILOR, SINAGOGA ORTODOXĂ AACHVAS REIN
- documente, fotografii, pietre de litografie ale familiei Sonnenfeld, obiecte şi cărţi de cult ce ilustrează istoria comunităţii evreieşti din Oradea şi ororile Holocaustului, colţul memorial Eva Heyman, memorialul familiei Tereza şi Carol Mózes
MUZEUL FRANCMASONERIEI
- expoziţia permanentă cu obiecte masonice unicat din colecţii publice şi private, documente în maghiară şi germană ale lojii masonice "Regele Ladislau"
- Sala Templului, Paşi Pierduţi, Camera de Reflecţie, Biroul Maestrului
TURNUL PRIMĂRIEI
- mecanismul orologiului, "ceasul-mamă", care cântă la ore fixe "Marşul lui Iancu", ciocane uriaşe funcţionale
CASA DARVAS-LA ROCHE – MUZEU ART NOUVEAU
- expoziții dedicate interioarelor de case, decoraţiuni, accesorii şi obiecte din perioada "Belle Époque", video mapping,diverse colecţii
- expoziţia "Viaţa cotidiană", colecţie de tablouri din perioada interbelică, aparţinând familiei de colecţionari Böhm
GALERIA TIBOR ERNO
- expoziţia foto "Cronica unui an rotarian" Rotary Club Oradea Insignis
PALATUL EPISCOPAL ROMANO-CATOLIC
- expoziţie de cameră dedicată seriei de 20 de gravuri realizate de graficianul Gy. Szabó Béla, inspirate din opera lui Dante, "Divina Comedia"
- expoziţie cu diverse lucrări de artă plastică
- "Călătorii prin peisaje reale şi imaginare", expoziţie retrospectivă în memoria artistului Gross Andras
- interioarele baroce şi galeria de artă ecleziastică
- expoziţie de artă contemporană "Timpul ca oportunitate"
- expoziţia "Colecţia care spune o poveste – In memoriam dr. Ottó Indig"
- expoziţia generică "Pictaţi cu noi!", lucrările premiate în cadrul concursului de artă plastică destinat elevilor din învăţământul primar şi secundar
RECOMANDĂRI CINEMA
CINEMA PALACE LOTUS
The Fantastic Four: First Steps
Forţaţi să îmbine rolurile de supereroi cu puterea legăturii de familie, Cei Patru Fantastici trebuie să apere Pământul de un zeu cosmic flămând numit Galactus şi misteriosul său mesager, Silver Surfer. Lumea e în pericol, iar echipa va trebui să lupte ca o familie unită pentru a o salva.
Regia: Matt Shakman
Cu: Joseph Quinn, Vanessa Kirby, Ebon Moss-Bachrach, Pedro Pascal
PROGRAM 18-24 iulie
Bride Hard avanpremieră, miercuri 19; joi 19.55
Cine nu e gata premieră, sâmbătă-marţi 21.20; miercuri, joi 22.20; vineri 17.20
F1: The Movie miercuri, joi 19.25; vineri 15.15, 18.55, 21.50; sâmbătă-marţi 15.05, 18.50, 21.50; miercuri 16, 21.45; joi 16, 21.10; vineri 18.15 (DUB HUN); sâmbătă-marţi 18.05 (DUB HUN)
Grand Prix of Europe premieră, vineri 12.55, 15, 16.50, 18.35; sâmbătă, duminică 12.50; miercuri, joi 12.50; joi 14.55, 16.40, 18.30; sâmbătă-marţi 15, 16.45, 18.30; miercuri 14.45, 17.15, 18.30
How to Train Your Dragon 3D vineri 16.25; sâmbătă-marţi 16.20; vineri-duminică 13; miercuri 12.20; joi 13; vineri 12.45 (DUB HUN, 2D); sâmbătă, duminică 12.40 (DUB HUN, 2D); miercuri 13.30 (DUB HUN, 2D), joi 13.35 (DUB HUN, 2D)
I Know What You Did Last Summer premieră, vineri-joi 15.50, 18, 20.10, 22.20 (DOLBY ATMOS); vineri 21.10; sâmbătă-marţi 21; miercuri 21.05, joi 19; vineri 20.20 (DUB HUN); sâmbătă-marţi 19.20 (DUB HUN), joi 21.55 (DUB HUN)
Jurassic World Rebirth sâmbătă-miercuri 16.50, 19.25, 22; joi 22, 20.40 (DUB HUN); vineri 16.40, 21.25, 20.45 (DUB HUN); vineri-duminică 13.45; miercuri 14, 16.35 (DUB HUN); joi 13.55, 16.30, 19.20; vineri 19.30; sâmbătă-marţi 20.35 (DUB HUN)
Lilo & Stitch sâmbătă-miercuri 14.40; joi 15.20, 17.15; vineri 12.30, 14.30; sâmbătă-marţi 17.15; miercuri 16.25
Roger Waters This Is Not a Drill: Live From Praque premieră, miercuri 19
Sirenele 2: Insula Misterioasă sâmbătă, duminică 13; miercuri 13, joi 13.25
Sirenele 3: Legenda coroanei premieră, vineri 12.20, 14.10,16.05, 18, 19.20; sâmbătă, duminică 13.35, 15.30, 17.30, 19.25; luni-marţi 15.30, 17.30, 19.25; miercuri 13.20, 15.15, 17.30; joi 13.35, 15.30, 17.30
Super Charlie avanpremieră, vineri-duminică 12.20, 14.05; miercuri, joi 12.20, 14.05; miercuri 15.25, 13.35 (DUB HUN); vineri 15.30, 13.15 (DUB HUN); sâmbătă-marţi 15.25; joi 15.25, 13.05 (DUB HUN); luni, marţi 14.35 (DUB HUN); sâmbătă, duminică 13.10 (DUB HUN)
Superman vineri 14.40, 17.10, 19.40, 22.10, 22 (DUB HUN); sâmbătă-miercuri 14.35, 17.10, 19.40, 22.10; joi 14.35, 17.05, 19.40, 22.10; sâmbătă-marţi 21.30 (DUB HUN), miercuri 20.35 (DUB HUN)
The Fantastic Four: First Steps avanpremieră, joi 17.35; miercuri 19.10, 21.25; joi 19.10, 21.30
CINEMA PALACE OSC
Bride Hard
Când un grup de mercenari ia o nuntă luxoasă ostatică, nu au nicio idee ce urmează: domnişoara de onoare este în realitate un agent secret. Se declanşează o luptă explozivă pentru supravieţuire şi dreptate, unde dansul, florile şi tortul devin arme neconvenţionale într-o misiune de salvare fără precedent.
Regia: Katie Holmes
Cu: Jennifer Lawrence, John Cena, Awkwafina, Pedro Pascal
PROGRAM 18-24 iulie
Bride Hard avanpremieră, miercuri, joi 18.40
Grand Prix of Europe premieră, sâmbătă, duminică 12.25, 16; vineri 16.10, miercuri, joi 16.10; luni, marţi 16.45; vineri-joi 18.10
I Know What You Did Last Summer premieră, sâmbătă, duminică 17.05; vineri, joi 19.50, 22
F1: The Movie vineri-joi 21.05; sâmbătă, duminică 15.15, 14.10; vineri 15.30; miercuri, joi 15.30 (DUB HUN)
Jurassic World Rebirth vineri-luni 20.35; marţi 20.30; miercuri, joi 20.25; vineri-duminică 18.30, luni, marţi 18.35 (DUB HUN)
Lilo & Stitch sâmbătă, duminică 13.50
Sirenele 3 avanpremieră, vineri 14.20, 16, 17, luni, marţi 16, 17.20; miercuri, joi 14.20, 16, 17; sâmbătă, duminică 12.50, 14.45, 16.40
Super-Charlie avanpremieră, vineri 15; miercuri, joi 15; sâmbătă, duminică 13.25, luni, marţi 16.25
Superman vineri-duminică 19.15, 21.40; luni, marţi 19.10, 21.40; miercuri, joi 17.50, 21.20; vineri-luni 17.50 (DUB HUN)
The Fantastic Four: First Steps avanpremieră, miercuri, joi 19.10