La cumpăna dintre ani, grijile sunt lăsate în urmă şi privirile se îndreaptă cu speranţă spre noul an, în care fiecare îşi propune să-şi transforme dorinţele în realizări.

Chiar dacă nu la fel de grăbiţi ca în anii trecuţi, orădenii au început deja să-şi planifice ultima noapte a anului. Până acum, majoritatea au ales să petreacă în staţiunile de acasă, ori sub strălucirea luminilor Vienei sau pe pârtiile Alpilor...

În zăpada de acasă  

Chiar dacă ultima noapte a anului se apropie, reprezentanţii agenţiilor de turism spun că orădenii n-au venit încă în număr mare să-şi rezerve vacanţa. "Deocamdată nu se înghesuie să cumpere pachete de Revelion. Probabil vor alege în ultimul moment, când vor şti câte zile libere au", explică Alexandru Lăcătuş, directorul Alegros Tours.

Mulţi dintre cei care şi-au planificat deja mini-vacanţa au ales să sărbătorească aproape de casă, chiar dacă preţurile nu au scăzut faţă de anul trecut. În Arieşeni, de pildă, pensiunea Heidi, de 20 de locuri, poate fi închiriată cu 14.500 lei pentru cinci nopţi, în timp ce pensiunea Ozon, cu 10 locuri, din Coada Lacului costă 600 euro pentru patru nopţi. La ofertele cu toate mesele incluse preţurile cresc considerabil, spre exemplu la 1.100 lei de persoană, pentru patru nopţi, la pensiunea Hanul cu Noroc din Vârtop.

Pentru buzunarele mai încăpătoare există o sumedenie de oferte în Poiana Braşov. Hotelul Miraj, de patru stele, a pregătit un pachet de patru nopţi cu micul dejun şi masa de Revelion incluse, preţul fiind de 2.145 lei pe persoană. Mult mai mici sunt preţurile în alte zone ale ţării, cum ar fi Maramureşul. La pensiunea Suci din Botiza patru nopţi cu masa de Revelion inclusă costă 750 lei.

Anul Nou pe pârtie

Şi anul acesta sunt sute de posibilităţi de petrecere a Revelionului în afara ţării, însă, în ciuda crizei, preţurile nu au scăzut. De aceea, mulţi dintre orădenii care aleg străinătatea se îndreaptă spre destinaţii la care pot ajunge cu maşina proprie. Cea mai căutată este Austria, chiar dacă în Italia şi Slovacia se practică aproximativ aceleaşi preţuri.

"Un sejur de trei nopţi în Austria cu mic dejun inclus poate costa de la 159 la 282 euro", spune Rodica Rimer, managerul agenţiei Paradis Travel. Grupurile mari de tineri aleg Austria de dragul schiatului, un sejur de 7 nopţi şi 8 zile cu mic dejun inclus pornind şi de la 266 euro, cumpărat de la o agenţie specializată. Şi Viena este o destinaţie atrăgătoare de Revelion: patru nopţi la o pensiune de patru stele, cu mic dejun, prin agenţia Galatea Travel, costă 225 euro.

Şampanie pe croazieră

O experienţă deosebită pentru sfârşitul anului ar fi o excursie de patru nopţi în Londra, la hotel de patru stele, organizată prin Galatea Travel, care include un tur al metropolei, masa festivă în stil medieval şi micul dejun. Pentru un astfel de răsfăţ, turiştii scot din buzunar 599 euro şi alţi 171 euro pentru avionul până la Bucureşti, de unde pleacă la Londra.

Pentru cei care caută destinaţii exotice, Paradis Travel le pune la dispoziţie un sejur de şapte nopţi în Brazilia, la un hotel de trei stele cu mic dejun şi cu biletul de avion din Frankfurt inclus în preţul de sub 1.000 euro. În Egipt, o excursie de opt nopţi cu croazieră inclusă costă 800 euro, în timp ce Revelionul în Antalya, cu şedere trei nopţi, se ridică la 375 euro fără taxe, însă oferta este "all inclusive".

Oriunde ar petrece la cumpăna dintre ani, orădenii nu trebuie să uite esenţialul: să se simtă bine, căci, după cum spune tradiţia, noaptea de Revelion anunţă cum va fi restul anului...


"REV" LA BĂI
Aproape de casă

Poate şi pentru că sunt la o aruncătură de băţ, hotelurile şi pensiunile din Băile Felix sunt căutate chiar de orădeni. De Revelion, la Hotelul Nufărul pentru trei nopţi cu mic dejun şi masa festivă inclusă doritorii ar scoate din buzunar mai puţin de 1.000 lei pe persoană, în timp ce la pensiuni preţurile sunt mai mici. Anthimos, de exemplu, a conceput un pachet pentru acelaşi număr de nopţi şi cu aproximativ aceleaşi beneficii la 425 lei.