Ministerul Sănătăţii a publicat, duminică, lista centrelor medicale unde românii care vor să meargă în străinătate se pot testa pentru Covid-19.

În Bihor, sunt trei spitale acreditate. Este vorba de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea, Spitalul Clinic Municipal „Dr. Gavril Curteanu” şi Spitalul Municipal „Dr. Pop Mircea” din Marghita.

Ministerul Sănătăţii nu a oferit detalii despre costurile acestor proceduri. Anterior, însă, Spitalul Judeţean a anunţat că o testare la cerere se face pentru preţul de 200 de lei.

În ţară, sunt 113 centre publice unde se fac teste pentru Covid-19, deopotrivă clinici publice şi private.

Anunţul Ministerului vine în contextul în care tot mai multe ţări introduc restricţii de acces care îi vizează şi pe români. Din 15 iulie, Grecia le va cere turiştilor care intră pe la vama Promachonas să prezine un rezultat negativ de Covid-19. Testul trebuie să fi fost efectuat cu cel mult 72 de ore înainte de intrarea turiştilor în ţară.

De asemenea, duminică, Guvernul de la Budapesta a anunţat că va introduce restricţii pentru străini din anumite ţări, unde numărul bolnavilor de Covid-19 este în creştere. Printre acestea se numără şi România.

Astfel, românii care vor dori să intre în Ungaria, începând de miercuri, fie vor prezenta un dublu rezultat negativ, obţinut la distanţă de 48 de ore, cu cel mult cinci zile înainte, fie vor intra în carantină până la obţinerea acestei dovezi că nu sunt infectaţi cu Covid-19.

Şi Austria cere o dovadă a neinfectării cu Covid-19 pentru românii care ajung la graniţele sale, dar şi dovada cazării. 

Vezi aici lista completă a centrelor de testare pentru Covid-19.