Direcția de Sănătate Publică Bihor a transmis vineri dimineața lista centrelor și a cabinetelor medicale unde bihorenii pot să primească vaccinul bivalent adaptat Cominarty Original / Omicron BA 4-5. Serul a fost dezvoltat de Pfizer BioNTech pentru a fi eficient atât împotriva tulpinii originale a Covid-19, precum și împotriva noilor variante aflate acum în circulație. 

„Precizăm faptul că vaccinarea este în mod special recomandată persoanelor cu vârsta peste 65 de ani, bolnavi cronici, precum și altor categorii la risc de a face forme severe de îmbolnăvire”, se arată într-un comunicat al DSP Bihor. 

Merită subliniat că vaccinul bivalent este administrat ca un „booster”, așadar îl pot primi doar persoanele care deja au efectuată schema primară de vaccinare. Serul poate fi administrat persoanelor cu vârste de peste 12 ani. 

DSP Bihor amintește că în România vaccinarea împotriva Covid-19 este gratuită, voluntară, pe bază de consimțământ informat.

Potrivit comunicatului DSP, în Bihor se administrează vaccinul Cominarty Original / Omicron BA 4-5 în ambulatoriul spitalului Pelican, din Nufărul, la Centrul Vascular Venus de pe strada Clujului nr. 68, la Spitalul de Recuperare din Băile Felix și la Spitalul din Ștei. 

De asemenea, serul este disponibil în mai multe cabinete ale medicilor de familie, lista lor fiind făcută publică de DSP: 

 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!