Inundaţiile din ultimele zile trimit din România în Ungaria adevărate covoare de deşeuri de plastic, au anunţat autorităţile ungare, subliniind că situaţia se întâmplă şi în Ucraina, în pofida solicitărilor anterioare făcute celor doi vecini din amonte de a stopa poluarea.
Potrivit Agerpres, la sfârşitul săptămânii trecute, fenomenul s-a petrecut din nou, iar conform purtătoarei de cuvânt a Direcţiei pentru gestionarea apelor din Ungaria, Gabriella Siklos, până luni, unităţile de eliminare a deşeurilor plutitoare au îndepărtat nu mai puţin de 500 de metri cubi de deşeuri de pe râurile Tisa şi Someş.
Inginerul Gabor Molnar, din cadrul aceleiaşi Direcţii, a explicat că PET-urile ajung în apele Tisei din Ucraina şi pe râul Someş care curge din România, precizând că deşeurile sunt numărate de colegii săi situaţi în amonte, la intrarea în Ungaria. "La Tivadar (un sat de pe Tisa), 50-70 de sticle ajung în continuare în fiecare minut, iar cifre similare sunt pe râul Someş", a declarat Molnar.
Inginerul a mai arătat că o mare parte din resturile care curg în aval sunt materiale organice luate de ape la creşterea nivelului râurilor. Dar, pe lângă sticlele şi ambalajele din plastic, au fost găsite inclusiv deşeuri menajere, papuci, ba chiar televizoare.
Deşeurile plutitoare aduse de ape la graniţa Ungariei zilele trecute au impus desfăşurarea echipelor însărcinate cu eliminarea acestora pentru a şasea oară în ultimul an şi jumătate, a mai precizat Gabriella Siklos. Potrivit ei, această cantitate de deşeuri a fost similară cu cea din cazurile anterioare.
Agerpres mai aminteşte că în luna iulie a anului trecut, preşedintele Ungariei, Janos Ader, a solicitat Ucrainei şi României să stopeze poluarea celor două râuri importante care curg pe teritoriul Ungariei după ce inundaţiile au provocat "covoare murdare" din sticle de plastic de la vecinii săi, notează Reuters. Ader a cerut celor doi şefi de stat să le solicite autorităţilor din ţările lor să rezolve problema.