Ungaria a fost singura țară din Uniunea Europeană care, marți, și-a folosit dreptul de veto și a blocat propunerea de acordare a unui ajutor de 18 miliarde de euro pentru Ucraina în anul 2023. 

„Nu am putut adopta pachetul, dar nu ne descurajăm. Ambiţia noastră continuă să fie să începem să trimitem ajutorul Ucrainei la începutul lui ianuarie 2023”, a declarat ministrul Finanţelor din Cehia, Zbynek Stanjura, a cărui ţară deţine preşedinţia prin rotaţie a UE, la încheierea reuniunii miniştrilor europeni de resort desfășurată la Bruxelles.

Spotmedia.ro scrie, citând agenția EFE, că opoziția Ungariei vine în contextul în care țara vecină negociază alte dosare la nivelul Uniunii Europene care amenință să o afecteze, precum „înghețarea” acordării fondurilor europene pentru țara condusă de guvernul Viktor Orbán. 

În vederea acestei reuniuni, negocierea acestor propuneri a fost gândită ca un „pachet” comun care includea şi directiva de introducere a impozitării pe profit a multinaţionalelor cu minimum 15%, blocată şi ea unilateral de către Ungaria, cu perspectiva de a decide asupra tuturor punctelor de pe agendă, mai scrie Spotmedia.ro. 

Totuşi, până la urmă, miniştrii au scos de pe agendă propunerea de „înghețare” a 7,5 miliarde de euro în fonduri de coeziune pentru Ungaria şi directiva privind impozitul pe profit pentru multinaţionale, însă au menţinut punctele referitoare la PNRR, care i-ar da Ungariei dreptul să primească 5,8 miliarde de euro, şi la ajutorul pentru Ucraina.

Propunerea Bruxelles-ului pentru acest ultim punct era să folosească marja bugetului multianual al UE pentru a emite datorii şi a obţine finanţare pe pieţe pentru a acorda împrumuturi Ucrainei, pentru care a fost necesar sprijinul unanim al celor 27, dat fiind că măsura afecta bugetul comunitar.

O alternativă pentru acordarea sprijinului către Ucraina ar putea fi utilizarea garanţiilor naţionale, oferite direct de fiecare stat membru, pentru a canaliza astfel ajutorul către Kiev, care are nevoie de între 3 şi 5 de miliarde lunar doar pentru nevoi urgente, notează sursa citată. 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!