Nemţii de la BMW îşi dublează la două miliarde de euro investiţia în viitoarea platformă de producţie din Debreţin situată la 75 kilometri de Oradea.

"Industria deceniilor următoare"

Pe lângă fabrica în care intenţionează să producă 150.000 de automobile pe an, începând din 2025, producătorul german va produce baterii electrice pentru viitoarea generaţie de maşini electrice.

"Legătura strânsă dintre asamblarea de baterii şi producţia de vehicule face parte din strategia noastră", a declarat vicepreşedintele pentru producţia de baterii BMW, Markus Fallboehmer, potrivit unui comunicat de presă citat de wallstreet.ro.

Investiţia a fost confirmată pentru Agenţia Maghiară de Presă de ministrul Afacerilor Externe şi Comerţului Exterior din Ungaria, Péter Szijjártó.

De altfel, în urma unei vizite făcute la München la jumătatea lunii noiembrie, Szijjártó a afirmat că noile facilităţi de producţie vor fi cele mai moderne din Europa.

"Această fabrică va fi creată după imaginea industriei deceniilor următoare. Ungaria şi oraşul Debrecen, împreună cu BMW, vor arăta lumii ceva ce se va generaliza în economia mondială doar în următoarele decenii", a spus ministrul de Externe al Ungariei.

Investiţii record

Péter Szijjártó a spus că războiul din Ucraina a împins Ungaria în recesiune economică, iar menţinerea ritmului de creştere se poate face doar prin atragerea de noi investiţii.

De altfel, în luna august chinezii de la Contemporary Amperex Technology au anunţat cea mai mare investiţie făcută vreodată în Ungaria, de 7,3 miliarde euro, într-o platformă pentru producţia de baterii electrice care va fi amenajată în următoarele 64 de luni tot la Debreţin.

Uzina va produce celule şi module de baterii pentru producători de top din industria auto precum Mercedes-Benz, BMW, Stellantis şi Volkswagen.

Investiţia CATL transformă Ungaria într-un hub important pentru producţia de vehicule electrice din Europa. În prezent la Debreţin se construieşte o fabrică BMW, la Gyor funcţionează deja o uzină Audi, iar la Kecsekemet produce o fabrică Mercedes-Benz.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!