Ungaria înghite greu refuzul României de a aproba deschiderea de noi consulate maghiare. Ministerul ungar de Externe l-a convocat, joi, pe ambasadorul României Alexandru Victor Micula pe tema respingerii solicitării Ungariei de a deschide birouri consulare la Oradea şi Târgu Mureş.

Ambasadorul a schimbat note verbale cu secretarul de stat Vince Szalay-Bobrovniczky, a declarat Anna Nagy, o purtătoare de cuvânt a ministerului.

Oficialul ungur a exprimat "neînţelegerea" Ungariei faţă de reticenţa României de a emite documente pentru două noi birouri consulare, iar ambasadorul a promis că va transmite cererea Ungariei autorităţilor de la Bucureşti.

Potrivit notei verbale, solicitarea Ungariei nu vizează deschiderea unor consulate generale, ci unor birouri consulare în cadrul consulatelor generale de la Cluj-Napoca şi Miercurea Ciuc, a subliniat purtătoarea de cuvânt.

Anterior, Ministerul român de Externe a declarat pentru MTI că a respins solicitarea părţii ungare pe baza principiilor reciprocităţii şi proporţionalităţii. Bucureştiul a citat Convenţia de la Viena privind relaţiile diplomatice, argumentând că România are dreptul suveran să aprobe sau nu extinderea reprezentării consulare a altui stat pe teritoriul românesc. Ministerul a subliniat că Ungaria are deja o reţea consulară "semnificativă" în România.

În prezent, Ungaria are un birou consular la sediul ambasadei din Bucureşti şi consulate generale la Cluj şi Miercurea Ciuc. România are o ambasadă şi un birou consular la Budapesta şi consulate generale la Szeged şi Gyula.