36 de uniforme și 192 de caschete, berete și bonete din mai multe țări vor putea fi admirate, din acest weekend, la Cetatea Oradea. Vernisajul are loc sâmbătă, 10 octombrie, de la ora 11.
Obiectele provin din patrimoniul Muzeului Serviciului Vamal al Republicii Moldova și din fondul privat al lui Petru Costin, ale cărui colecții includ zeci de mii de piese istorice și dețin două recorduri mondiale Guinness: pentru cea mai mare hartă a unei țări, a Republicii Moldova, realizată din monede (2011) și pentru cea mai mare colecție de potcoave din lume, 13.855 (2021).
Colonel în rezervă și fondator al muzeului din Ialoveni, Petru Costin este unul dintre cunoscuții colecționari din Republica Moldova. Acesta revine la instituția orădeană la zece ani după o prezentare a unor obiecte strânse de el, organizată în 2016.
„Publicul orădean s-a bucurat de expozițiile care au prezentat monede ale Moldovei suverane, mărțișoare, icoane, arme și artefacte de pe teritoriul actual al Republicii Moldova”, au transmis reprezentanții Muzeului Țării Crișurilor.
La deschidere va lua cuvântul colonelul în rezervă Dan Poinar, iar Petru Costin va fi prezent la eveniment.
Expoziția „Uniforme și caschete” va putea fi vizitată până în 22 noiembrie.