În perioada 4-6 martie, Graf aduce în Oradea preparatele unui restaurant faimos la nivel european: Tuning Burgers. Mult iubiţii burgeri din Budapesta vor fi disponibili timp de 3 zile atât în restaurant, cât şi prin serviciul de livrare propriu ori prin partenerii Tazz şi Glovo.  

În luna noiembrie a anului precedent, restaurantul Graf a lansat un concept în premieră în Oradea: seria Graf fEAT. presupune asocierea temporară cu alte restaurante de top din ţară şi din străinătate, cu scopul de a le oferi oaspeţilor oportunitatea de a testa diverse preparate deosebite.

Primele două "episoade" au fost despre Tudor Burgers din Bucureşti, respectiv Elemózsia Food Truck, din Odorheiu Secuiesc.

De această dată, evenimentul depăşeşte graniţele, având drept partener restaurantul Tuning Burgers din capitala Ungariei.

Tuning Burgers oferă burgeri premium, care au fost şi premiaţi în repetate rânduri, intrând astfel în topul 50 al celor mai buni burgeri din Europa.

"Primele două evenimente din seria Graf fEAT. ne-au depăşit aşteptările şi sperăm să se întâmple la fel şi în cadrul celui de-al treilea episod. Înainte de a selecta viitorii parteneri, facem cercetări temeinice, pentru a fi siguri că aducem în Oradea ceva cu adevărat special. Tuning Burgers înseamnă ocazia ideală de a vedea o perspectivă de abordare a burgerilor de peste hotare. Suntem siguri că preparatele vor fi pe gustul oaspeţilor noştri", a împărtăşit cu noi Laviniu Alafi, manager Graf Restaurant.

În 4, 5 şi 6 martie, veţi putea alege dintre cei trei burgeri disponibili în ediţie limitată: Classic Burger (40 lei), Leicester Burger (45 lei) şi Shiitake Burger (55 lei). Pe lângă burgeri, fiecare porţie va include salata, cartofii şi sosul. O parte a echipei Tuning Burgers din Budapesta va fi prezentă în acest weekend în Oradea, asistând staff-ul intern la procesul de gătire.

Seria Graf fEAT. ... va continua

Echipa Graf îşi doreşte ca primele două episoade să fie doar începutul unei serii întregi de evenimente de tip pop-up, iar în viitor plănuiesc să invite alte restaurante din ţară şi din străinătate.

Pentru a rămâne la curent cu noutăţile lor, vă recomandăm să îi urmăriţi pe reţelele de socializare Facebook şi Instagram, dar şi pe site-ul lor: www.restaurantgraf.ro

Comenzi: 0754 991 133

(advertorial)