O vorbă din popor spune că, pentru a-ţi merge bine tot anul, Revelionul trebuie să te prindă fără datorii. Locuitorii cartierului Orizont din Paleu, însă, au intrat în anul 2012 cu datorii la bugetul local, în ultimele zile din decembrie fiind cu toţii înştiinţaţi de Primărie că nu şi-au plătit niciodată integral impozitele pe case.
Cum a fost posibil? De când s-au mutat, oamenilor le-a fost calculat greşit impozitul de către funcţionarii comunei, pe baza unor declaraţii eronate făcute de afaceristul Călin Raita, cel care a construit cartierul, descoperirea fiind făcută abia la finele anului trecut, cu ocazia unui control al Curţii de Conturi. Aşa că Primăria din Paleu s-a transformat de sărbători într-un Moş Crăciun "recuperator", care n-a dat oamenilor, ci le-a luat...
"Cadou" la final de an
Înainte de Anul Nou, cele 200 de familii care locuiesc în cartierul Orizont din Paleu, ridicat de afaceristul Călin Raita, s-au trezit cu înştiinţări de plată din partea Primăriei. Chiar şi cei care îşi plătiseră impozitele pe anul care se încheia!
"În octombrie mi-am plătit toate impozitele la Primărie. Vă daţi seama ce surpriză am avut pe 30 decembrie, când am primit înştiinţarea că mai am de plată", povesteşte o localnică care, temându-se să nu-şi ridice primarul în cap, preferă să nu-şi facă public numele.
Hârtia primită a informat-o pe femeie că nu şi-a plătit integral impozitul pe clădire din 2008 încoace, adică de când s-a mutat din Oradea la Paleu, astfel că a acumulat şi majorări, şi penalităţi de întârziere. Suma nu e foarte mare - în total, 126 de lei, din care 51 de lei dobânzile şi penalităţile - dar deranjantă e încurcătura produsă. Şi nedreptatea făcută unor oameni nevinovaţi.
Datornici fără ştire
Neînţelegând ce se întâmplă, femeia a cerut lămuriri la Primărie, luând cu ea şi chitanţa din octombrie conform căreia era la zi cu plata impozitelor. Aşa a aflat că, de fapt, e pusă la plată din cauza altora. "Mi s-a spus că de când ne-am mutat am plătit impozit pe suprafaţa utilă a casei, când de fapt, conform legii, trebuia să plătim pe suprafaţa construită. Aşa că pe trei ani, din 2008 până în 2011, s-au acumulat diferenţe de impozit", spune femeia.
La mutarea într-una din casele cumpărate de la dezvoltatorul Călin Raita, femeia a completat pentru Primărie o declaraţie pe proprie răspundere în care a precizat suprafaţa locuinţelor. "Era un formular tipizat, primit de la Primărie, în care trebuia să completăm rubrica "suprafaţa utilă". N-aveam noi de unde şti că nu suprafaţa utilă trebuie declarată, dacă ei asta ne-au indicat", zice femeia.
La Primărie, o funcţionară i-a spus, senină, că a fost o simplă greşeală, fără să catadicsească să-i explice cine anume şi când a greşit. Dar, nedorind să întârzie şi mai mult plata, ca să nu acumuleze şi penalităţi mai mari decât adunase deja din 2008, contribuabila şi-a plătit dările. "Totuşi, nu mi se pare deloc normal să plătim noi pentru greşelile lor", acuză ea. Firesc i s-ar fi părut să plătească cel mult diferenţa de impozit, fără penalizări. Pentru că nu proprietarii caselor sunt vinovaţi de întârziere...
Greşeala tuturor
Întrebat de BIHOREANUL de ce s-a ajuns în această situaţie aberantă, primarul comunei Paleu, Somogyi Ludovic, recunoaşte că a fost o greşeală la mijloc, însă şi el se fereşte să spună a cui anume. "Când s-au finalizat casele, investitorul RaiCris, atunci proprietar al caselor, a declarat la Primărie doar suprafaţa utilă, nu şi cea construită", zice edilul. De ce niciun funcţionar nu l-a verificat pe afacerist, cerându-i să declare suprafaţa corectă, Somogyi nu mai spune.
Este, însă, la mintea cocoşului că patronul RaiCris Construct, Călin Raita (foto), a recurs la şmecheria declarării suprafeţei utile, nu a celei construite, pentru a plăti mai puţin impozit pe clădiri, dat fiind că până la vânzarea caselor obligaţia de a achita dările îi revenea lui. În baza declaraţiei de atunci, noii proprietari au completat deciziile de impunere, din nou fără ca vreun funcţionar să ceară oamenilor să-şi declare suprafeţele construite. Astfel, le-au fost calculate greşit dările şi tot aşa le-au şi plătit.
"Greşeala a fost şi a noastră, că n-am observat greşeala", recunoaşte primarul. Practic, funcţionarii Primăriei au trecut de nenumărate ori pe lângă eroare, fără să o observe: o dată la declaraţia lui Raita, apoi la cea a fiecărui proprietar în parte, an de an, din 2008 până anul trecut. Dar n-au făcut nimic pentru a o îndrepta.
Numai siliţi
Buba s-a spart în noiembrie 2011, când Curtea de Conturi a făcut un control la Primăria Paleu şi a depistat neregula. "Curtea de Conturi ne-a cerut să remediem problema, aşa că am trimis tuturor proprietarilor înştiinţări de plată. Ne pare rău pentru această situaţie, dar nu avem altă soluţie. Sumele nu sunt, însă, foarte mari", se consolează primarul Somogyi Ludovic. Ba chiar, pentru a nu fi suspectat de vreo afacere necurată, spune că până şi tatăl său e în aceeaşi situaţie, fiind proprietarul unei case din Orizont.
Şi mai aberant este, totuşi, că edilul nici nu şi-a pus problema să sancţioneze în vreun fel funcţionarii vinovaţi, preferând să lase localnicii să plătească, mai ales că 60 din cei 200 de datornici şi-au şi achitat deja restanţele. Fiecare cu speranţa că acum ajunge la zi cu plata taxelor şi că funcţionarii plătiţi din banii lor vor fi măcar pe viitor mai riguroşi. Asta ca să nu se mai trezească şi peste un an sau doi cu noi datorii inventate...
CU DEFECTE
Sute de case, tot atâtea probleme
Din 2008, de când a dat în folosinţă cartierul Orizont din Paleu, Călin Raita şi-a ridicat proprietarii în cap de mai multe ori, fiindcă le-a promis oamenilor case la cheie şi racordate la utilităţi, pentru ca apoi aceştia să fie nevoiţi să-şi facă sistemul de canalizare pe cont propriu. Alţii şi-au luat casa cu tot cu canalizare, numai că ţevile trec pe sub drumurile din cartier, care sunt proprietatea privată a RaiCris Construct, Raita refuzând să le predea Primăriei. Aşa că, de fiecare dată când a avut o dispută cu un proprietar, Raita îl ameninţa că îl lasă fără apă. La capitolul electricitate, oamenii au avut alte dureri de cap, aflând că RaiCris este un intermediar între ei şi Electrica, unii fiind lăsaţi fără curent după ce afaceristul, deşi încasase banii de la ei, n-a plătit facturile către furnizor.