Un cros în culori, o vânătoare de comori cu probe adaptate inclusiv utilizatorilor de scaune rulante și jocuri pe lac au adunat peste 100 de tineri, familii și persoane cu dizabilități la Oradea și Șauaieu. Activitățile au făcut parte din ediția a doua a proiectului „Unitate prin Mișcare”, desfășurată în zilele de 1 și 2 octombrie.
Prima zi a evenimentului, organizat de Asociația Club Sportiv Kart 2M, s-a desfășurat joi pe pista de alergare din Baza Sportivă Ioșia. Participanții au luat parte la un cros în culori și la o vânătoare de comori cu opt stații, unde probele fizice au alternat cu întrebări de cultură generală.
Traseul și exercițiile au fost concepute astfel încât să poată fi parcurse atât de persoanele fără dizabilități locomotorii, cât și de cele care folosesc scaune rulante, participanții concurând și colaborând în același spațiu.
În cea de-a doua zi, vineri, activitățile s-au mutat la Șauaieu, unde programul, încă în desfășurare, cuprinde activități pe lac, momente de socializare și așa-numitele „jocuri ale incluziunii”.
La eveniment participă elevi și tineri de la Colegiul Național „Emanuil Gojdu”, Colegiul Național „Mihai Eminescu”, Liceul cu Program Sportiv „Bihorul”, Liceul Teoretic „Friedrich Schiller”, Liceul Teoretic „Iuliu Maniu” și Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Don Orione”.
Organizatorii au fost ajutați de voluntari de la Colegiul Național „Emanuil Gojdu” și Liceul Teoretic „Iuliu Maniu”, precum și de studenți ai Universității din Oradea.
„Ne dorim ca «Unitate prin Mișcare» să devină un reper al incluziunii prin sport la Oradea. Fiecare ediție crește comunitatea din jurul proiectului - parteneri, sponsori, voluntari și, cel mai important, participanții care se întorc an de an”, a declarat Papp Vivien-Ingrid, coordonatoarea proiectului.
Ediția din acest an a fost realizată cu sprijinul Asociației Deficienților Locomotori Bihor, al Fundației Șinca, Asociației „Gheorghe Șincai” a Studenților în Istorie și al Inspectoratului Școlar Județean Bihor.
Asociația Club Sportiv Kart 2M este o organizație neguvernamentală înființată în 2013, în Satu Mare, iar prin proiectul desfășurat la Oradea își propune să promoveze sportul și să creeze un cadru în care tinerii, familiile și persoanele cu dizabilități să facă mișcare, să socializeze și să participe împreună la concursuri și jocuri.