La două săptămâni după semnarea protocolului naţional între PSD, PC şi UNPR, şefii filialelor bihorene ale acestor partide şi-au asumat la rândul lor să lupte împreună la alegerile europarlamentare.

În faţa jurnaliştilor orădeni, Ioan Mang (PSD), Traian Bodea (PC) şi Gheorghe Pintea (UNPR) au semnat, miercuri, protocolul de colaborare al USD Bihor. "PSD, UNPR şi PC vor munci împreună în Bihor pentru a obţine un scor cât mai bun", a explicat Ioan Mang.

În timp ce preşedintele social-democraţilor a precizat că şi-a propus ca USD să obţină 25% din voturile bihorenilor pentru Parlamentul European, şeful conservatorilor bihoreni mizează chiar pe 25-30% din voturi. "Sper să facem un procent bun, astfel încât mişcările politice să se simtă cât mai puţin", a declarat Traian Bodea.

La rândul său, şeful UNPR, Gheorghe Pintea, este încrezător că, "printr-o muncă comună", USD Bihor poate atinge targetul propus.

După semnarea documentelor, Traian Bodea a mai spus că regretă decizia PNL de a părăsi Guvernul. "Ne simţim obligaţi faţă de electorat să continuăm ce am început în 2012", a mai spus şeful PC Bihor.