Un profesor de fizică al Universităţii din Oradea, Cătălin Paşcu Moca, va fi premiat simbolic, săptămâna viitoare, de rectorul Constantin Bungău, în cadrul Săptămânii ştiinţifice, manifestare anuală a Universităţii.
Fizicianul orădean a publicat un articol ştiinţific în prestigioasa revistă academică "Nature Physics", una din revistele trustului britanic "Nature", care dă tonul în lume în cercetarea ştiinţifică şi care este cea mai citată sursă bibliografică. "Doar trei români au reuşit să publice pe domeniul Fizică", a declarat rectorul Constantin Bungău marţi, referindu-se la Moca şi la doi fizicieni din Măgurele.
Performanţa universitarului orădean este cu atât mai importantă cu cât articolele din revistele "Nature" şi "Science" stau la baza decernărilor premiilor Nobel, dar şi a unuia dintre cele mai importante clasamente ale universităţilor din lume, Topul Shanghai.
Săptămâna ştiinţifică a Universităţii din Oradea va debuta luni şi va cuprinde, pe lângă diferite conferinţe şi manifestări, şi o premiere a tuturor cadrelor didactice care s-au remarcat prin cercetările făcute.