Rectorul Universităţii din Oradea, Cornel Antal, a anunţat miercuri, într-o conferinţă de presă, că toate cadrele didactice ale universităţii cu contract pe perioadă nedeterminată, precum şi cercetătorii cu contracte similare, dar şi reprezentanţii studenţilor în consiliile facultăţilor şi în Senatul Universităţii vor fi aşteptate pe 15 iunie la un referendum.

Universitarii vor vota modalitatea în care doresc să aibă loc alegerea unui nou rector, dat fiind că Legea Educaţiei Naţionale dă Universităţilor două variante legale: una prin vot, alta prin concurs.

În ziua referendumului, votarea se va face în sala de jocuri sportive a Universităţii, între orele 8 şi 18.

Modalitatea ce va fi aprobată în urma acestui referendum va fi folosită în februarie anul viitor, când mandatul actualului rector se încheie.