Senatul Universităţii din Oradea a aprobat, în şedinţa de luni, propunerea rectorului Constantin Bungău de a înfiinţa o comisie care să cerceteze toate cadrele didactice care nu şi-au depus fişele anuale de autoevaluare, respectiv nu muncesc suficient.

Potrivit Legii Educaţiei Naţionale, cadrele didactice universitare îşi asumă prin contractele de muncă nişte standarde minime ale rezultatelor activităţilor didactice şi de cercetare, iar activitatea lor se cuantifică într-un coeficient anume calculat.

Astfel, vor fi cercetaţi universitarii al căror coeficient este mai mic de 60% şi pe care şefii de departamente trebuie să-i propună, din oficiu, spre sancţionare.

După ancheta Comisiei de Analiză, universitarii găsiţi vinovaţi riscă inclusiv desfacerea contractului de muncă, dar şi pedepse mai uşoare, precum diminuarea salariului de bază ori suspendarea pe perioadă determinată a dreptului de înscriere la un concurs pentru ocuparea unei funcţii didactice superioare.

Comisia de Analiză este condusă de Mariana Mureşan, iar din ea mai fac parte Simona Vicaş, Livia Bandici şi Gheorghe Ionescu, cel din urmă în calitate de reprezentant al sindicatului.