Sala polivalentă a Universităţii din Oradea a găzduit, vineri seară, o nouă ediţie a Nopţii Cercetătorilor, eveniment în cadrul căruia orice orădean a putut să afle ce ştiu să facă oamenii de ştiinţă. Majoritatea vizitatorilor care au trecut pe la standurile universitarilor şi ale partenerilor lor au fost elevi veniţi cu părinţii sau cu profesorii de la şcoală.

În deschiderea evenimentului, rectorul Constantin Bungău le-a spus celor prezenţi că aceasta este o modalitate frumoasă de închidere a anului universitar 2015-2016, a cărui ultimă zi este vineri. De asemenea, rectorul a spus că speră că, prin Noaptea Cercetătorilor, comunitatea locală se va convinge că universitarii lucrează pentru ea. Un mesaj similar a avut şi prorectorul Eugen Macocian, responsabil de cercetare, care a spus că, prin acest eveniment, cercetătorii Universităţii vor să se apropie de societate şi că sunt "oameni obişnuiţi cu slujbe extraordinare".

Aplicaţii utile

Fiecare facultate orădeană prezentă la eveniment s-a străduit să prezinte rezultate cât mai atractive pentru copii. Cea mai mare trecere au avut aplicaţiile de recunoaştere facială, în faţa cărora copiii au ţopăit bucuroşi că se văd pe ecran. Astfel de aplicaţii au dezvoltat profesorul Tiberiu Fekete de la Facultatea de Arte şi studentul Andrei Hering, de la Electronică Aplicată, a cărui aplicaţie nu doar detectează feţe, ci şi face fotografii şi le transmite pe un telefon mobil. Astfel, de pildă, proprietarul unei case plecat din imobil ar putea primi automat fotografii cu cine îi intră în casă!

Acelaşi student a realizat şi o aplicaţie care "vede" diferite lucruri în locul unei persoane nevăzătoare. "Dacă îi pui un măr în faţă, îţi spune că este un măr", a explicat Andrei. Deocamdată, tânărul mai are de creat baza de date a acestei aplicaţii, până când va fi funcţională, dar şi-a propus ca asta să se întâmple până la vară, când îşi va prezenta munca la examenul de licenţă.

Tot pentru nevăzători, Laviniu Ţepelea, şef de lucrări la Departamentul de Electronică şi Telecomunicaţii, a dezvoltat o aplicaţie care ghidează o persoană nevăzătoare, spunându-i dacă întâlneşte obstacole.

De la roboţi la migdale

Un grup de studenţi de la Sisteme Electrice au creat şi un tren pe pernă magnetică în miniatură, pe care l-au expus la eveniment. La scară reală, un astfel de tren ar parcurge distanţa dintre Oradea şi Bucureşti în doar o oră! Tot un student, Florin Dorian Indrei, a creat şi o instalaţie hibridă de panouri fotovoltaice şi turbine, expusă de asemenea la Noaptea Cercetătorilor. Pe mese au mai fost expuşi un robot care evită obstacole şi un altul care joacă şah.

De asemenea, vizitatorii au putut vedea şapte soiuri de migdale create de profesori ai Facultăţii de Protecţia Mediului, un dispozitiv de fizică medicală pentru investigaţii RMN al Facultăţii de Ştiinţe, o cameră de termoviziune de la IEMI ori un aparat de tratament cu vibraţii mecanice de la Facultatea de Geografie, Turism şi Sport.

Pe lângă facultăţile orădene, au avut standuri în cadrul evenimentului şi diferite companii, precum Plexus ori Celestica, aceasta din urmă arătându-le curioşilor cum funcţionează o imprimantă 3D, sau instituţii şi servicii publice, precum Poliţia de Frontieră, Poliţia Bihor şi SMURD Bihor. Dacă de la salvatori, copiii au aflat cum se face o resuscitare, la o dubiţă a frontieriştilor, parcată în curtea sălii polivalente, au putut vedea o cameră de termoviziune pe care poliţiştii o folosesc pentru depistarea migranţilor ilegali. "Se utilizează pe timp de noapte şi zi, are o bătaie de 12.000 de metri", a explicat agentul şef adjunct Ionel Clejan.

Cu ocazia evenimentului, curioşii au putut face şi vizite în laboratoarele Universităţii.