Primul referendum din istoria Universităţii din Oradea a fost validat, întrucât la vot au participat mai bine de jumătate din alegătorii cu drept de vot.

Din cei 795 de alegători cu drept de vot, au ajuns la urne 555, ceea ce înseamnă un procent de 69,81%. Aceştia au avut de ales între cele două variante privind desemnarea următorului rector al Universităţii: vot sau concurs.

Din cele 555 de voturi, la finalul procesului de votare, miercuri seară, au fost validate 552, iar majoritatea acestora au fost pro variantei folosite şi la precedentele alegeri, adică prin vot. Potrivit purtătorului de cuvânt al Universităţii, Olimpia Popoviciu, 88,41% dintre alegători au votat pentru alegeri generale prin vot universal, direct, secret şi egal. Astfel, doar 11,59% dintre votanţi şi-au dorit ca rectorul să fie desemnat prin concurs public, la care putea să se înscrie chiar şi o persoană din afara Universităţii din Oradea.

"Conform prevederilor legale, rezultatul Referendumului va fi validat de Biroul Senatului şi va fi comunicat Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului", se arată într-un comunicat de presă al Universităţii.

Universitarii orădeni au fost nevoiţi să aleagă modalitatea prin care doresc să se desemneze rectorul, întrucât noua lege a educaţiei le impune să aleagă ei metoda din cele două variante permise.

Citeşte pe această temă şi articolul "Universitarii orădeni, la vot"