La o săptămână după ce a deschis patru laboratoare noi de inginerie, rectorul Universităţii din Oradea, Constantin Bungău, a inaugurat joi alte trei laboratoare, realizate şi dotate tot cu bani europeni, printr-un proiect transfrontalier derulat în parteneriat cu Universitatea din Debreţin.

Cele trei laboratoare au fost amenajate într-o clădire aflată în spatele tipografiei Universităţii, care până la demararea proiectului era în paragină. Acum, clădirea arată ca una nouă şi în plus adăposteşte aparatură de sute de mii de euro.

La festivitatea de finalizare a proiectului "Platformă de cercetare română-maghiară pentru realizarea proiectelor de cercetare în domeniul materialelor avansate" au participat universitari din şase facultăţi, căci toate acestea au făcut parte din proiect: Inginerie Managerială şi Tehnologică (iniţiatoarea proiectului), Ştiinţe, Inginerie Electrică şi Tehnologia Informaţiei, Medicină şi Farmacie, Protecţia Mediului şi Construcţii, Cadastru şi Arhitectură. Împreună cu colegii maghiari, universitarii orădeni au creat două platforme complementare, ceea ce înseamnă că au fost cumpărate aparate distincte, pe care universitarii din cele două centre le pot folosi gratuit. Altfel spus, universitarii orădeni pot folosi aparatele din Debreţin şi viceversa.

"Vorbim de un domeniu nou, foarte avansat: nanotehnologie. Ne dorim să facem performanţă aici", a declarat rectorul Constantin Bungău. Practic, Universitatea din Oradea şi-a achiziţionat, cu 646.000 de euro, aparatură performantă pentru studii şi cercetări în nanotehnologie: un microscop cu forţă atomică şi un aparat "nanoindenter", care permite scanarea aprofundată a materialelor. "Avem oportunitatea să facem cercetări la nivel mondial", a precizat Bungău.

În încheierea evenimentului, managerul proiectului, Vesselenyi Tiberiu, a făcut o prezentare a aparatelor achiziţionate, atât la Oradea, cât şi la Debreţin. Vesselenyi a precizat că puţine centre de cercetare din România mai au la această oră aparate similare celor achiziţionate de Universitatea orădeană şi că ele sunt puse şi la dispoziţia doctoranzilor orădeni.