La Universitatea din Oradea se desfăşoară, miercuri, primul referendum din istoria instituţiei. 718 cadre didactice şi cercetători cu contract pe perioadă nedeterminată şi 77 de studenţi decid modalitatea prin care se va stabili de acum înainte rectorul. Cei 795 de alegători trebuie să opteze între concurs public pentru desemnarea rectorului sau alegeri generale prin vot universal şi secret. Cel mai probabil, această variantă va fi preferată de universitarii orădeni, întrucât dacă rectorul este numit în urma unui concurs public, la această competiţie poate participa chiar şi o persoană din afara Universităţii.

Facultăţile au fost arondate la fiecare din cele cinci secţii de votare astfel acestea să aibă, aproximativ, acelaşi număr de alegători. Votul s-a deschis la ora opt dimineaţa, iar câteva minute mai târziu au şi ajuns primii alegători la sala de jocuri sportive a Universităţii, locul unde se desfăşoară referendumul.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Universităţii, Olimpia Popoviciu, până la ora 14 participaseră la vot mai bine de jumătate din totalul alegătorilor cu drept de vot, mai precis 51,44%. Secţiile n-au fost deloc aglomerate, ba chiar la orele prânzului atmosfera în sala de sport era destul de lejeră. Din când în când, mai intra câte un votant sau un grup de alegători, însă nimeni nu zăbovea prea mult, preferând să-şi facă datoria şi să plece mai departe.

Referendumul se încheie la ora 18, urmând ca cel târziu joi dimineaţa să se afle rezultatele, adică modul în care va fi ales următorul rector al Universităţii la începutul anului viitor, când mandatul actualului rector, Cornel Antal, expiră.

Citeşte pe această temă şi articolul "Alegeri la Sorbonica: Profesorii şi studenţii decid cum îşi vor stabili viitorul rector"