Începute în 2009, programate să se încheie în 2011, dar în prezent departe de a fi finalizate, lucrările la sediul Facultăţii de Muzică din campusul Universităţii din Oradea au fost reluate.

Universitatea a dat drumul la lucrări, după ce a primit bani de la Ministerul Educaţiei. "Am primit finanţare pentru această investiţie. S-au pus ferestrele de la ultimul nivel şi se lucrează în interior", a declarat, marţi, pentru BIHOREANUL, rectorul Constantin Bungău.

Potrivit acestuia, în acest an Universitatea a primit 1,5 milioane lei pentru această construcţie.

Aflată în capătul campusului universitar spre cimitirul municipal, clădirea înaltă de două etaje a fost licitată şi adjudecată firmei Eurociv Cons în 2009, iar lucrările trebuiau finalizate până în decembrie 2011. Universitatea nu a primit însă de la Ministerul Educaţiei banii necesari, aşa că lucrarea nu a fost finalizată. "Nu va fi terminată nici în acest an, dar estimăm că 60% reuşim să finalizăm", a mai spus rectorul.

Pe lângă aceşti bani, Universitatea a mai primit un milion de lei pentru lucrări de reparaţii şi consolidări spaţii din patrimoniul Universităţii. Astfel, au demarat şi lucrări de asfaltare la parcarea din spatele Bibliotecii universitare, parcare pe care cu precădere o folosesc studenţii. De altfel, tinerii s-au plâns în mai multe rânduri de hârtoapele şi bălţile din această parcare.