Campusul Universităţii Agora s-a umplut, miercuri, de lume, odată cu festivitatea de absolvire a unei noi generaţii de studenţi, cei care au studiat în cadrul specializărilor Drept şi Ştiinţe Economice. Pe lângă cele câteva zeci de absolvenţi şi profesori ai Universităţii, la festivitate au participat sute de părinţi şi prieteni, dar şi invitaţi de seamă ai instituţiei, precum academicianul Florin Gheorghe Filip ori cercetători din străinătate, care participă zilele acestea la cea de-a patra ediţie a Conferinţei Internaţionale de Calculatoare, Comunicaţii şi Control.

Academicianul Gheorghe Filip, preşedintele Senatului Universităţii Agora, Adriana Manolescu, rectorul Universităţii Agora, Ioan Dziţac, şi preşedintele Consiliului de Administraţie al Universităţii, Mişu-Jan Manolescu, le-au urat, pe rând, studenţilor baftă în viitor, dar mai ales la examenul de licenţă. Noutatea pentru absolvenţii din acest an, care reprezintă cea de-a noua promoţie a universităţii, este că vor susţine examenul de finalizare a studiilor la Universitatea Agora, întrucât în această primăvară instituţia şi-a primit acreditarea finală.

După discursurile de încurajare, fiecare absolvent şi-a primit, cu emoţie, o diplomă simbolică, iar apoi patru studente ale Universităţii Agora au încheiat festivitatea pe un ton vesel, susţinând un recital.

Festivitatea absolvenţilor n-a fost singurul eveniment important petrecut miercuri la Agora. De dimineaţă, universitatea a găzduit un workshop care a marcat deschiderea Conferinţei Internaţionale de Calculatoare, Comunicaţii şi Control. La această conferinţă participă cercetători din România, Anglia, Austria, Chile, China, Columbia, Franţa, Germania, Irlanda, Maroc, Serbia, Siria şi Statele Unite ale Americii.

Tot miercuri, Universitatea a acordat şi un prim titlu de Doctor Honoris Causa academicianului Florin Gheorghe Filip, Preşedintele secţiei de Ştiinţă şi Tehnologia Informaţiei a Academiei Române, dar şi calitatea de membru de onoare al Senatului Universităţii Agora pentru profesorii Gang Kou (Universitatea de Electronică şi Tehnologie din Chendu, China) şi Yong Shi (Universitatea din Nebraska, Omaha, Statele Unite ale Americii), Felisa Cordova, (Universitatea din Santiago, Chile) şi Yezid Donoso ( Universitatea de los Andes, Bogotá, Columbia).