Orădenii sunt invitaţi, sâmbătă, la o suită de evenimente organizate de Universitatea locală şi mai mulţi parteneri, sub denumirea "Universitatea altfel: 100 în 1". Concret, într-o singură zi, sunt planificate o sută de activităţi diverse, de la seminarii la activităţi sportive, ateliere handmade, concerte şi expoziţii.

""Universitatea altfel: 100 în 1" se doreşte a fi o acţiune de referinţă în suita evenimentelor dedicate Centenarului Marii Uniri. Instituţii de prestigiu din oraşul Oradea şi judeţul Bihor şi-au unit forţele în susţinerea ideii de diversitate în unitate concretizată prin derularea a 100 de activităţi într-o zi", se arată în invitaţia transmisă de instituţie.

Activităţile vor avea loc între orele 10 şi 22, în şapte locuri din oraş: Universitatea din Oradea, Biblioteca Judeţeană "Gh. Şincai", Bazinul Olimpic, Parcul I.C. Brătianu, faleza şi cursul Crişului Repede, Cetatea Oradea, puncte turistice din Oradea.

Sport şi culoare

La Universitate, programul înscrie, printre altele, o testare a organizaţiei Mensa (ora 11, la Facultatea de Ştiinţe), un workshop pe tema malpraxisului (ora 10, Facultatea de Drept), un seminar despre chirurgia plastică (ora 10, Facultatea de Medicină) şi expoziţia "Oradea în pagini de carte" (orele 10-13, Holul Bibliotecii universitare).

La Biblioteca Judeţeană, doritorii pot participa la o expoziţie de carte dedicată Unirii, şezătoarea "Oradea coase ie", un concert simfonic (ora 11) sau un atelier de origami (orele 10-14). La Bazinul Olimpic, între orele 10 şi 14, vor avea loc întreceri de înot, iar în parcul I.C.Brătianu, după un spectacol de fanfară (ora 10), vor avea loc meciuri de volei, fotbal, baschet, handbal, dar şi ture de alergare ori de zumba, chalistenics şi fitness. Tot aici, tineri din asociaţii studenţeşti de la Medicină vor ţine lecţii deschise despre un stil de viaţă sănătos, avort şi contracepţie, donarea de sângeă, spălarea mâinilor ori alăptare.

Pe faleza Crişului Repede, între restaurantul Rivo şi Podul Dacia, va avea loc, de la ora 14.30, un flashmob ritmic "Sănătate prin mişcare", iar apoi se vor împleti flori tricolore care vor forma un "pod" colorat peste Crişul Repede.

Concurs pentru fotografi

Cele mai multe activităţi sunt programate la Cetate, unde vor fi ateliere de tricotat, sculptură, pictură, concerte în Teatrul de Vară, lecţii de sănătate, expoziţii de fotografie, o vânătoare de comori, dar şi un concurs "Smart Hunt", organizat tot de Mensa România (ora 16.30, în curtea exterioară a Cetăţii).

Totodată, programul zilei cuprinde ghidaje tematice la Sinagoga Zion şi la Turnul Primăriei (ambele de la ora 16.30). De asemenea, va avea loc un concurs de postare fotografii cu Oradea pe Facebook, doritorii fiind îndemnaţi să "urce" pozele pe site-ul altfel.uoradea.ro.

Doritorii sunt invitaţi să descopere programul detaliat pe blogul activităţii, unde de asemenea se pot înscrie ca participanţi la evenimentele care îi interesează.