Cu 18 milioane de lei blocaţi în proiectele cu finanţare internaţională, proiecte de tip POSDRU şi HU-RO, Universitatea din Oradea caută o bancă la care să-şi deschidă o linie de finanţare.

"Statul are datorii de 18 milioane de lei către Universitate, bani ce ar trebui rambursaţi prin proiecte. Din acest motiv şi pentru că se apropie finalul de an, iar o parte din aceste proiecte trebuie plătite, ca ulterior să se poată face rambursarea, Consiliul de Administraţie a trimis Senatului o solicitare pentru deschiderea unei linii de finanţare", a explicat, marţi, pentru BIHOREANUL, Ioan Constantin Ţarcă, membru în comisia de Buget-Finanţe a Senatului universitar.

Conducerea executivă a Universităţii a cerut, astfel, acordul pentru contractarea liniei de finanţare, garantarea ei cu un imobil din proprietatea privată a Universităţii şi împuternicirea rectorului în vederea instituirii ipotecii şi a semnării actelor necesare contractării liniei de finanţare.

Senatorii au aprobat, luni, în ultima şedinţă din acest an, toate aceste solicitări. "Limita maximă a liniei de finanţare este de 5 milioane de lei. Asta nu înseamnă, însă, că neapărat toţi banii vor fi folosiţi", a precizat Ţarcă. Întrucât împrumutul nu se poate lua pentru finanţarea proiectelor, ci doar pentru cheltuieli curente, banii împrumutaţi vor fi folosiţi pentru plata salariilor ori a utilităţilor, astfel încât resursele financiare proprii ale instituţiei să poată fi direcţionate către proiecte.

„Nu ne putem permite să blocăm cercetarea. Cu certitudine în conturile Universităţii vor intra în această perioadă venituri din diverse surse, însă este dificil să estimăm ordinul de mărime al acestora. Pentru a nu ne găsi în imposibilitatea de a plăti sumele prevăzute pentru proiectele aflate în curs de finalizare sau cu termen de raportare în această lună, am decis să contractăm linia de finanţare respectivă", le-a spus rectorul Constantin Bungău senatorilor, conform unui comunicat de presă al instituţiei. Totodată, Bungău i-a asigurat pe senatori că banii împrumutaţi vor fi cheltuiţi "cu maximă chibzuinţă şi în limita necesarului".

În aceste zile, conducerea Universităţii din Oradea caută banca la care să deschidă linia de finanţare. O astfel de tentativă a mai existat, dar nicio bancă nu şi-a dorit să împrumute Universitatea, care garanta creditul doar cu creanţe. Acum, însă, instituţia dă drept gaj clădirea Facultăţii de Medicină şi Farmacie din Piaţa 1 Decembrie nr. 10 şi, din câte se pare, o instituţie bancară ar fi interesată de creditare.

Ideea deschiderii unei linii de finanţare a apărut la Universitatea din Oradea încă din primăvara acestui an, după ce finanţarea de la bugetul de stat a scăzut simţitor în urma clasificării universităţilor, iar rambursările din proiectele europene au început să fie tot mai mult întârziate.