Chiar dacă a trecut mai bine de un an de la confirmarea plagiatului în lucrarea de doctorat pe care Florian Bodog a susţinut-o la Universitatea de Vest Timişoara, termen în care, potrivit Legii Educaţiei, se poate solicita în instanţă anularea unei diplome, conducerea instituţiei susţine că procesul deschis acum pentru anularea diplomei nu este tardiv.

În termen

"Menţionăm că cererea care face obiectul dosarului nr. 2705 / 111 / 2020, înregistrat pe rolul Tribunalului Bihor, a fost formulată în termenul legal, în acord cu prevederile Legii educaţiei naţionale anterior amintite", se arată într-un răspuns transmis de UVT la cererea BIHOREANULUI.

Documentul invocă decretul preşedintelui Klaus Iohannis privind instituirea stării de urgenţă în România din cauza pandemiei de Covid-19, respectiv pe cel de prelungire a acestei stări. Aşadar, termenul de un an a fost suspendat între 16 martie şi 14 mai, așadar dosarul înregistrat la Tribunalul Bihor pe 24 septembrie ar fi fost în interiorul termenului prelungit.

Plagiatul lui Bodog din lucrarea de doctorat intitulată "Managementul şi marketingul unităţilor sanitare" a fost confirmat de Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) la data de 25 iulie 2019. Ordinul ministrului Educaţiei care confirmă retragerea titlului a fost publicat pe 18 septembrie 2019, ceea ce înseamnă că termenul de 14 luni ar expira pe 18 noiembrie.

Bodog se dă victimă

Pe de altă parte, PSD-istul Florian Bodog a declarat jurnaliştilor din Bucureşti că verdictul de plagiator şi acţiunea din instanţă nu sunt argumentate şi pretinde că este, de fapt, o victimă politică, pentru că acum candidează la un nou mandat de parlamentar.

"Este o chestiune politică, reîncălzită acum. Dar mai este un proces în instanţă, cel prin care eu am atacat decizia CNATDCU în justiţie, anul trecut, şi care este un proces în curs", a declarat Bodog pentru ziarul Libertatea. Aşa cum BIHOREANUL a scris, acest proces se judecă la Curtea de Apel Oradea.

Fostul ministru al Sănătăţii a mai spus că, din punctul său de vedere, n-a plagiat. "Teza mea fost elaborată în două etape. Prima etapă, când trăia profesorul Demetrescu, iar continuarea am făcut-o la Timişoara. Din punctul meu de vedere, nu am plagiat. La momentul la care a fost elaborată teza, tot conţinutul era original", a declarat Bodog.

El susţine că, în timp ce încă lucra la teză, o parte din lucrare a apărut într-o carte. "Am folosit textele din partea pe care am lucrat-o cât timp trăia profesorul Demetrescu alături de colega mea, în cadrul unui proiect de cercetare, şi am fost de acord să le publice în carte, fără să mai fiu trecut şi eu ca autor", a adăugat actualul candidat pe listele PSD Bihor la alegerile parlamentare.

Colega la care face referire este Lucia Daina, directoarea medicală a Spitalului Judeţean din Oradea, care, potrivit CNATDCU, a scris una din cărţile plagiate de Bodog şi care, ulterior izbucnirii acestui scandal, a susţinut, în scris, că de fapt a lucrat împreună cu acesta la elaborarea volumului respectiv, dar fără ca el să vrea să-şi publice numele.