După aproape jumătate de an în care Universitatea din Oradea n-a avut o comisie de etică, conducerea instituţiei a validat acum noua componenţă a acestui for.
La propunerea Consiliului de Administraţie, Senatul academic a votat, într-o şedinţă organizată luni, noii membri ai Comisiei. „Din această săptămână, avem noi membri în comisia de etică, care trebuie să-şi aleagă preşedintele şi apoi să înceapă să funcţioneze”, a declarat rectorul Constantin Bungău, pentru BIHOREANUL.
Din for fac parte acum conferenţiarul Miron Erdei (Facultatea de Teologie), conferenţiarul Mihaela Pătrăuş (Drept), lectorul Dan Crăciun (Inginerie Managerială şi Tehnologică), şef de lucrări Sorin Popa (Inginerie Electrică şi Tehnologia Informaţiei), şef de lucrări Adriana Scurt (Construcţii, Cadastru şi Arhitectură) şi lectorul Marius Stupariu (Geografie, Turism şi Sport). De asemenea, în comisie au fost numiţi doi studenţi: Vlad Daragiu (Medicină şi Farmacie) şi Andreea Pantiloi (Ştiinţe Economice).
Merită menţionat că Pătrăuş şi Crăciun au făcut parte din Comisia de Etică şi în mandatul 2016 – 2020, Dan Crăciun fiind chiar preşedintele forului în această perioadă.
Mandatele membrilor Comisiei de Etică au expirat în luna iunie, dar noile propuneri au fost înaintate abia acum de conducerea executivă a Universităţii. Rectorul Bungău a precizat că recrutarea noilor membri s-a făcut greoi, din cauza pandemiei de Covid-19.
După ce îşi vor alege preşedintele, membrii Comisiei de Etică vor trebui să răspundă sesizărilor primite în ultimele cinci luni şi care nu au fost soluţionate. Printre acestea, se numără şi o reclamaţie care îl priveşte pe reputatul critic Mircea Morariu, acuzat că a hărţuit-o cu SMS-uri pe scriitoarea Marta Petreu.