După luni întregi de incertitudine, conducerea executivă a Universităţii din Oradea începe să se contureze. Concursurile pentru decanii celor 15 facultăţi se derulează, probele efective urmând să aibă loc în iunie, în timp ce la cel puţin două departamente, cel de Istorie şi cel de Construcţii, trebuie să se organizeze iar alegeri pentru director, întrucât foştii şefi, respectiv Sorin Şipoş şi Marcela Prada, au devenit prorectori.

Până atunci, rectorul Constantin Bungău a anunţat miercuri, într-o conferinţă de presă, că a numit directori interimari, Gabriel Moisa fiind şeful departamentului de Istorie, iar Mihaela Ploaie a departamentului de Construcţii. Totodată, Bungău l-a numit decan interimar la Facultatea de Inginerie Energetică şi Management Industrial pe conferenţiarul Gabriel Bendea, după ce fostul decan, Marcel Roşca, a devenit la rându-i prorector.

Pe de altă parte, Bungău caută acum şi şefi pentru noi structuri ale Universităţii: Institutul pentru Studii Universitare de Doctorat (IOSUD), respectiv Direcţia de Management Integrat IT. IOSUD va fi coordonat de un consiliu şi va avea un director din rândul universitarilor titulari orădeni. Cerinţele pentru pretendenţii la acest post sunt să fie conducători de doctorat şi să întrunească toate condiţiile examenului de abilitare, aşa cum prevede legea. Institutul va coordona în exclusivitate şcoala doctorală a Universităţii orădene. Potrivit lui Bungău, Senatul universitar va decide în următoarea şedinţă calendarul concursului pentru acest post.

În timp ce înfiinţarea IOSUD-ului este o obligaţie impusă de lege, noua Direcţie de Management Integrat IT este o dorinţă a rectorului Bungău şi a Consiliului de Administraţie al Universităţii. "La nivelul Universităţii nu există o direcţie care să integreze structurile IT, să cunoască tot ce înseamnă softuri, server-uri, harduri, aplicaţii, telecomunicaţii, web", a explicat Bungău necesitatea noii direcţii. Practic, această structură are rolul de a eficientiza tot ce înseamnă activitate IT la nivel de Universitate, evitând şi situaţii precum achiziţionarea aceluiaşi soft de două facultăţi diferite.

Membrii acestei direcţii vor fi aleşi de Consiliul de Administraţie, la fel ca şi şeful direcţiei, din rândul specialiştilor Universităţii.

Acelaşi Consiliu de Administraţie a decis să-şi înfiinţeze propriile comisii de specialitate, dat fiind că din comisiile de specialitate ale Senatului universitar nu poate face parte niciun universitar cu funcţii de conducere. "Am considerat că e util să înfiinţăm comisii de specialitate pentru cercetare, dezvoltare, inovare, pentru resurse financiare, pentru resurse materiale şi patrimoniu şi pentru servicii sociale şi studenţeşti", a declarat Bungău. Fiecare comisie va fi condusă de prorectorul care are atribuţii pe domeniul respectiv.